In urma numeroaselor critici venite din partea turistilor nemultumiti ca in statiunile din Romania este o adevarata aventura sa gasesti o toaleta publica, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism a demarat o campanie pentru identificarea zonelor cu astfel de probleme si gasirea unor solutii de rezolvare a lor. In acest scop, asociatia a solicitat sprijinul Consiliului Judetean, primariilor si asociatiilor de promovare turistica din tara. Se doreste, astfel, nu numai imbunatatirea conditiilor oferite turistilor, ci si stergerea unei bile negre pentru imaginea Romaniei in strainatate. Pe site-ul sau, ANAT anunta ca a emis o adresa catre Ministerul Mediului si Ministerul Turismului pentru a atrage implicarea lor in solutionarea urgenta a situatiei si a face publice zonele cu astfel de probleme, din toate judetele. Si Prahova are dificultati in a asigura conditii decente celor care viziteaza judetul, potrivit comunicatului de pe pagina de web a ANAT. Mai exact, deficitare la toalete publice ar fi: Valea Doftanei, Valea Teleajenului, arealul Valea Calugareasca si Valea Prahovei. Totodata, se mentioneaza ca localitatile Azuga, Comarnic, Cornu nu dispun de toalete publice, in schimb ca: “ Se intentioneaza sa se amenajeze astfel de grupuri sanitare in Valenii de Munte, Maneciu – Cheia, Cornu”. In ceea ce priveste Valea Cerbului, aici“ nu se pot amenaja toalete, fiind interzis prin lege”. La categoria exemplelor pozitive figureaza Breaza – care dispune de o toaleta publica prevazuta cu mai multe cabine pentru barbati si femei; Sinaia si Busteni – unde “toate obiectivele turistice au toalete publice, cu mai multe cabine si in conditii foarte bune”. Si Campina este pe lista localitatilor fara probleme. Aici exista un grup sanitar nou, in centrul orasului, foarte bine amenajat, ce cuprinde chiar si cabine de dus, dar si toalete ecologice utilizate doar la evenimente.
Ana Maria MAXIM