* UE are de recuperat 25,5 milioane de euro de la autoritatile romane
Romania a raportat catre CE, in 2008, cel mai mare numar de cazuri de nereguli sau suspiciuni de frauda vizand proiecte finantate prin fonduri de preaderare, iar UE are de recuperat, in urma problemelor depistate, de la autoritatile romane, 25,5 milioane euro.
Romania a inregistrat anul trecut cea mai mare crestere, de 103% fata de 2007, a numarului de cazuri de suspiciuni de frauda sau nereguli cu fonduri de preaderare (PHARE, ISPA, SAPARD), la 246 de dosare raportate, in timp ce suma totala vizata de aceste inregistrari a urcat cu 90%, se arata intr-un raport al Comisiei Europene care vizeaza cazurile in care sunt implicate sume de cel putin 10.000 de euro.
CE are de recuperat, de la Romania, suma de 25,5 milioane euro ca urmare a neregulilor depistate la utilizarea fondurilor de preaderare, care reprezinta jumatate din suma totala de 51 milioane euro care trebuie recuperata de la cele 12 state membre care au aderat dupa 2004, plus Turcia.
Pana in prezent, Comisia a recuperat 18,3 milioane euro de la Romania, rata de recuperare plasandu-se la 41,78%.
Raportul CE mai indica faptul ca Romania si Bulgaria au raportat, in 2008, 73% din cazurile inregistrate la nivelul UE, in timp ce cele 10 state membre care au aderat in 2004 au transmis 19% din totalul de dosare, iar tarile canditate pentru aderare, Croatia si Turcia, au raportat 7% din total.
In plus, sumele totale vizate de aceste cazuri au urcat cu 152% in cazul Romaniei si Bulgariei, insa cu numai 8% in cazul grupului de 10 state care au intrat in UE in 2004.