Domnul BAN
Leon CHIRILA
Dintotdeauna, societatea omeneasca a avut un instrument (obiect) de schimb valabil in tranzactiile vremurilor. De la o vreme insa, si-i destula de-atunci, umanitatea – fara a banui cate patimi, intrigi, invidie, suferinta, razboaie va genera – a descoperit si practica mai mult decat cu inversunare, ca mijloc de schimb general valabil la nivel planetar, banul – banii, money, cum merge vorba acum. Fara bani esti un nimic, hainele iti sunt stramte pe tine, nimic nu-ti intra in voie, toate sunt cam cu susul in jos si te perpelesti, cat e ziulica de lunga, de dorul lor. Ba chiar te enerveaza versurile unei melodii de profil – “Banii n-aduc fericirea” – pentru ca nu poti intelege cum de au creat unii asa ceva, cand tocmai lipsa unui francut din buzunar te face cel mai nefericit om din lume. Nevoiasul, saracul, cel fara bani in buzunar nu stie ca, de fapt, sensul versurilor este acela ca banii nu aduc fericirea daca sunt prea putini, si se refera la cei cu mult noroc, la cei pentru care milionul – chiar cel nou – este un mizilic pentru un mic sprit cu doi prieteni!
Care-i adevarul, atunci, despre bani si multimea lor? Greu de spus, din moment ce fericirea – ca sa luam, totusi, reperul din melodia cu titlul mentionat – este inteleasa de fiecare dintre noi in felul sau. Pe de o parte, este foarte adevarat ca, fara bani, greutatile vietii – mai ales ale celei actuale – sunt si mai grele, mai apasatoare. Adica, tot timpul ai grija zilei de maine, uitand ca, practic, grija aceasta revine Celui de Sus. Dar nu poti fi nesimtitor, cand copilului trebuie sa-i dai mancare, sa-i cumperi cele de trebuinta pentru scoala sau cand ar vrea o bombonica, sau cand stii ca, venind de la munca, nu ai ce sa incropesti ca sa-ti potolesti foamea. Pe de alta parte, altora viata nu li se pare dificila, indiferent daca au sau nu bani. Se descurca in felul lor, au standardul lor de pretentii, se multumesc, probabil, cu putin, sau sunt pur si simplu indiferenti si doar asteapta sa treaca zilele.
Exista, insa, si o categorie – cred ca este deja destul de mare – dependenta, ca sa nu zic bolnava chiar, in cazul unora, care depinde de bani. De dimineata si pana seara nu gandesc decat prin prisma veniturilor, a castigurilor, a banilor ce si-i pot suprapune peste cei agonisiti in ziua precedenta. Mi‑amintesc, astfel, ca o cunostinta imi spunea candva – inainte de 1989 – ca el nu face un pas afara din curte daca nu-i pica si ceva, daca nu are un castig. Sunt astazi si mai multi de acest fel, oameni care si-au pierdut aproape insusirile umane cu care s-au nascut, devenind sclavii banilor, ai averilor stranse cu mare pofta. Ei nu vad in fata altceva decat bani si pentru ei totul este pus intr-un anume instrument de etalonare care le da masura valorii a ceea ce primesc in mana, privesc cu ochii sau doresc cu gandul. Grija acestora este sa-si faca tot mai mare mormanul de galbeni – amintiti-va de Hagi Tudose – sa nu piarda nimic, sa discrediteze tot ceea ce nu poate fi evaluat in bani, si sa se manifeste doar in doua ipostaze: ori se dau nenorociti, ca vai de ei, pentru a-si proteja banii si a-si ascunde avutul de invidia celorlalti, ori sunt grandomani, traiesc pe picior mare, ca ei nu mai este nimeni si, de cele mai multe ori, nu fac decat sa te umileasca etalandu-si bogatia.
Cei din aceasta din urma categorie umana – cu cele doua specii ale sale – sunt, cum spuneam, robii banilor, sunt ingrijorati tot timpul de soarta lor, sunt bolnavi, pur si simplu, de bani. Spun astfel pentru ca fenomenul se dovedeste, as spune, stiintific; grija permanenta de bani nu este altceva decat un stres cotidian, iar stresul este boala care se vindeca, se pare, cel mai greu. Doar daca se apeleaza la ceea ce ne invata religia si anume sa nu ne inchinam la doi domni – Dumnezeu si banul, care, cum se vede, este din ce in ce mai impotriva firii. Credinta, se stie, iti usureaza sufletul, pe cand Domnul Ban ti-l macina. O estompare cat de cat posibila, a avantului nostru catre bani multi, ar fi benefica atat pentru cei carora le lipsesc, cat si pentru cei care-i intorc, cum se spune, cu lopata!
