Promisiuni la puterea “n”
Leon CHIRILA
La multele greutati cu care s-a confruntat romanul dupa revolutia din decembrie 1989, s-a adaugat si aceea de a suporta tot felul de promisiuni facute, frecvent, de cei cocotati vremelnic pe scaunele puterii si, mai abitir, de catre cei care tanjeau dupa astfel de locuri caldute. A fost o veritabila povara ca romanul sa distinga intre vorbele cu acoperire in fapte si promisiunile desantate, gaunoase, menite doar sa-i ia votul cu ocazia diferitelor alegeri.
Pentru a sustine astfel de afirmatii, nu ma voi intoarce la… „98, neicusorule”, ci la acum vreo trei ani in urma cand, pentru a fi ademeniti in Uniunea Europeana – caci a existat acest scop din moment ce noi, ca sa dam doar un exemplu, nu avem decat cateva zeci de kilometri de autostrada si aceia vai de capul lor – ni s-au promis valuri de miliarde de euro pentru „dezvoltarea multilaterala a patriei si atingerea standardelor continentale in toate domeniile de activitate”. Acum, insa, la peste doi ani de la aderarea la UE, a vazut cineva vreun miliard? Miliardele au fost, cum spuneam, doar promisiuni, iar in practica ti se solicita tot felul de proiecte, cat mai sofisticate, ca sa le faca tot cei din tagma creditorilor, asa cum vor ei, ca sa le poata aproba, si-apoi sa-ti ia comisioane care depasesc 50% din valoarea proiectelor. Intr-un mod asemanator s-au petrecut lucrurile si in cazul locuintelor ANL, promise, cu mare tam-tam, tinerilor, „viitorul de aur” al tarii. Ce s-a ales din locuintele ANL, sau mai bine zis, cine s-a mutat in ele, nu-i greu de ghicit daca, de curiozitate, te-nvarti in jurul unui astfel de bloc si privesti cat de suparate sunt masinile parcate la scara lor. Ti se rupe inima facandu-ti ganduri negre despre greutatile pe care le au posesorii acelor autoturisme, locatari „nacajiti” ai apartamentelor facute sub mincinoasa firma „ANL”.
Situatia este similara si in cazul atat de trambitatului proiect „Prima casa”, un fel de ANL 2. Nu cred ca exagerez, dar de vreo doua ori pe saptamana, dinspre Guvernul actual, se lanseaza tot felul de promisiuni despre demararea acestei vaste actiuni de salvare a celor fara locuinte, in principal, aceeasi generatie de aur a tarii, promisiunile fiind formulate, aproape dupa sablonul „De saptamana viitoare, Guvernul va demara actiunea Prima Casa”. Dar au trecut vreo doua luni de cand suntem ametiti cu astfel de promisiuni si nimeni nu intelege ce va fi si cum se vor derula lucrurile, deoarece, de la premier la ministrul Finantelor, de la guvernatorul BNR la ministrul Economiei, iar peste ei se mai suprapune si presedintele tarii, toti promit fel de fel de proceduri si…promisiuni! Aceasta, deoarece, cu cat lucrurile sunt mai complicate, cu cat sunt mai incalcite, cu atat mai greu de realizat sunt de catre potentiali beneficiari ai „primei case” – prime case care, cu siguranta, dupa cum se banuieste deja, tot pe mainile celor „sarmani cu masini de lux” vor ajunge.
Dar ca sa nu vorbim doar la general despre promisiuni si modul lor de infaptuire, voi da un exemplu si mai concret: acela al izolarii termice a locuintelor, procedura mult argumentata teoretic si promisa tot romanului ca sa-i fie iarna mai cald si buzunarul mai plin. Credeti, insa, ca-i usor sa-ti pregatesti un culcus mai cald si mai ieftin pentru vremea rece? As! Legiuitorul – sau trepadusii de pe langa acesta – a pregatit si inaintat celor care vor sa-si izoleze blocul, o supersofisticata fisa de analiza termica si energetica a cladirii, pe care administratorii – de regula, pensionari cu mai multa sau mai putina stiinta despre propagarea energiei prin otel, beton si sticla, materialele de baza ale majoritatii blocurilor romanesti – cu greu le vor putea realiza. Respectiva fisa are exact patru pagini cu tot felul de cerinte – de la regimul de inaltime a cladirii, la diafragmele de beton armat (!?!), de la starea subsolurilor la cea a tamplariei, de la instalatiile de incalzire interioara cu corpuri statice la tipul de distributie a agentului termic, de la necesarul de caldura calculat in watti si de la elementele de reglaj temic si hidraulic, la nivelul corpurilor statice, la facturile pentru apa calda pe ultimii cinci ani sau la numarul de obiecte sanitare pe tipuri si asa mai departe. O sumedenie de ineptii, fata de care, pe langa imposibilitatea de a mai avea vreun document, acum, despre constructia de acum doua, trei, patru decenii a blocurilor, nu credem ca gerul va fi mai aspru la scara A, decat la scara B a unui bloc, sau ca, de exemplu, culoarea materialelor de finisaj – degradate, de regula, la cam toate blocurile – mai pot influenta, efectiv, modalitatea de izolare termica a blocurilor. Iata, deci, inca o povara pentru romanul care-si doreste caldura in caminul sau, dar care n-are ce face si rabda aceasta inmultire progresiva a promisiunilor care tind spre puterea “n”.
