Zi cu importante semnificatii istorice pentru poporul roman si pentru comunitatea europeana, 9 Mai a fost sarbatorita cu fast, si la Ploiesti unde, inca de la primele ore ale diminetii, oficialitatile locale si judetene au organizat manifestari specifice. In fata Palatului Administrativ, prefectul Radu Oprea, presedintele Consiliului Judetean – Mircea Cosma, viceprimarul Ploiestiului – Carmen Dumitru, au participat la ceremonia inaltarii steagului Uniunii Europene si al Romaniei, pe fondul intonarii imnului UE si al tarii noastre. In fata militarilor si a putinilor cetateni adunati la eveniment. au fost rostite, de catre oficialitati, alocutiuni referitoare la aceasta zi. Pentru romani, 9 Mai are mai multe semnificatii: se sarbatoresc Ziua Independentei de Stat a Romaniei, proclamata in 1877, Victoria Coalitiei Natiunilor Unite in cel de-al Doilea Razboi Mondial, din 1945, si Ziua Europei.
Importanta cruciala a evenimentelor istorice ce au marcat destinul poporului nostru, curajul soldatilor care si-au dat viata pe campurile de lupta au fost evocate de autoritati. Totodata au fost amintite reperele istorice legate de Ziua Europei : acum 58 de ani, ministrul de Externe al Frantei, Robert Schuman, a propus unor state sa creeze o federatie europeana care sa aiba ca scop mentinerea pacii. In 1951, Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda au semnat Tratatul de la Paris privind Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului. Ulterior, in 1957, ele au format Comunitatea Economica Europeana, precursoare a Uniunii Europene. 9 Mai a fost aleasa ca Zi a Europei de catre Consiliul European de la Milano, in 1985.
La Ploiesti, ceremoniile militare au continuat la Monumentul Vanatorilor de la Gara de Sud. Dupa oficierea serviciului religios, au luat cuvantul prefectul judetului, viceprimarul orasului, presedintele Consiliului Judetean, comandantul Garnizoanei Ploiesti col. Florentin Bucovei, presedintele Asociatiei Veteranilor de Razboi gen. (r) Gheorghe Raucea. Autoritatile locale, judetene, reprezentanti ai mai multor institutii prahovene, ai partidelor politice, militari, veterani de razboi, elevi au depus coroane la Monument, aducand un pios omagiu prahovenilor din Batalionul 2 Vanatori, care a contribuit la victoria din Razboiul de Independenta. Ceremonia, la care au asistat, alaturi de oficialitati, zeci de prahoveni, s-a incheiat cu defilarea Garzii de Onoare. Manifestari cu prilejul Zilei de 9 Mai au avut loc si la Monumentul Eroului Sovietic din Ploiesti.
Ana MAXIM

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMONDOSPORT
Articolul următorCALENDARUL ZILEI