*Negocieri intre Rusia si SUA pe tema dezarmarii
Negocierile dintre Rusia si Statele Unite pe tema dezarmarii nucleare au inceput ieri la Moscova, in situatia in care tratatul START, care prevede limitarea arsenalelor celor doua superputeri, expira in decembrie. Negocierile au inceput la ora 07.00 GMT (10.00, ora Romaniei), a precizat o sursa din cadrul Ministerului rus de Externe, si se vor prelungi pana astazi. Nici Moscova, nici Washingtonul nu au dorit sa furnizeze detalii cu privire la temele abordate in cadrul reuniunii si nicio conferinta de presa nu este prevazuta pe aceasta tema, dupa ce primele discutii tehnice au avut loc in aprilie la Roma. Delegatia americana este condusa de Rose Gottemoeller, subsecretar de Stat insarcinat cu aplicarea acordurilor cu privire la controlul armamentului, in vreme ce negociatorii rusi sunt condusi de Anatoli Antonov, directorul departamentului pentru securitate si dezarmare din cadrul Ministerului de Externe. Tratatul START a fost semnat in 1991. Presedintele rus, Dmitri Medvedev, si cel american, Barack Obama, si-au fixat ca obiectiv ajungerea la un compromis in privinta dezarmarii nucleare, inainte de expirarea tratatului START in decembrie, dupa ce nu s-a inregistrat nici un progres pe aceasta tema in timpul mandatului lui George W. Bush. Rusia insista in special asupra necesitatii unui tratat referitor la toate focoasele nucleare si la vectorii strategici ai acestora (rachete, submarine si bombardiere), in vreme ce Statele Unite vor sa se axeze pe armele desfasurate si operationale.
*Criza adanceste extremismul in Europa
Criza economica si nemultumirea cetatenilor fata de politicienii aflati la putere ii ingrijoreaza pe europarlamentari, care se tem ca alegatorii se vor orienta catre formatiunile extremiste la alegerile din 4-7 iunie pentru Parlamentul European. Numeroase formatiuni nationaliste si eurosceptice se afla in campanie dorind sa-si elimine principalii adversari din Parlamentul European: olandezi antiislamisti, nationalisti ungari, separatisti italieni si o formatiune irlandeza care militeaza impotriva Tratatului de la Lisabona. Combinatia dintre participarea slaba la vot si criza economica pare sa-i avantajeze in vederea obtinerii de sufragii, comenteaza The Independent. Pierderea locurilor de munca si prognozele economice negative au creat conditiile ideale pentru candidatii independenti si gruparile ostile Uniunii Europene. “Este o tendinta ingrijoratoare”, a mentionat europarlamentarul polonez de centru-dreapta, Urszula Gacek, in tara din care provine existand partide conservatoare catolice si un presedinte eurosceptic, Lech Kaczynski. “Extremistii sunt mai buni in privinta mobilizarii alegatorilor, profitand de temerile cetatenilor si pledand pentru necesitatea protectionismului si a inchiderii granitelor”, a adaugat ea. Potrivit The Independent, ceea ce este mai ingrijorator este pericolul reprezentat de extrema dreapta, care ar putea include Partidul britanic national (BNP). BNP intentioneaza sa castige cel putin un loc si sa “coopereze cu nationalistii europeni”. Luna trecuta, vicepresedintele BNP, Simon Darby, a fost primit cu salutul nazist la un miting al extremei drepte din Milano, organizat de Roberto Fiore, un europarlamentar italian si presedinte al formatiunii Forza Nuova, care doreste expulzarea a circa 150.000 de etnici romi din Italia.














