Criza afecteaza publicatii de renume, nu doar anumite periodice din judet, sau din Romania. Prin America, de exemplu, Whashington Post a fost nevoit sa-si reduca numarul angajatilor si sa creasca pretul publicatiei. Nu acelasi lucru se poate spune si despre… oglinda Curtii de Apel Ploiesti, care de fapt, se numeste Buletin. Nici ca se poate vorbi despre concediere autorilor, afara de cazul in care vreo inspectie de-a CSM nu gaseste vreun magistrat vinovat cu asupra de masura, ceea ce nu este cazul, se subintelege. Cu trimitere la pretul publicatiei, acesta iar nu poate fi redus sau crescut, cat timp nu are valoare. La propriu si la figurat, fiindca nu are lei pusi pe coperta si nici asemanare in ceea ce priveste continutul textelor. Cu atat mai putin, poate fi vorba despre plagiat, cum se mai acuza magistrat pe magistrat pe cate un site cu profil juridic. Pe de alta parte, publicarea, prin programul Jurindex – “Cel mai mare eveniment istoric al sistemului judiciar” – nu afecteaza o “litera tiparita, cinste cui te-a scris”, ca de-aia este tanar tot timpul Guttenberg: sa mai aiba si tipografiile din ce trai.
Desigur, exista si o parte negativa aici, in sensul ca revista este scrisa prin contributia benevola a magistratilor. Adica, indiferent de marimea textului, indiferent de problema abordata si, nu in ultima instanta, de valoarea legislativa – ca initiativa legislativa nu poate avea un articol dintr-un Buletin – autorii nu sunt remunerati. Si, nici ca vor primi vreun premiu pentru articolele publicate, cat timp nu pot fi trimise la concursul cea mai buna piesa romaneasca a anului, organizat de catre Fundatia Principesa Margareta sau premiile Clubului Roman de Presa, care, se pare, si-a sistat nominalizarile la editorial, jurnalism economic, sportiv si, nu in ultimul rand, jurnalism juridic.
Eventual, pentru a starni invidia colegilor de la vreun tribunal sau judecatorie. Eventual…. Si, daca este sa existe asa ceva – despre invidie facem referire aici – aceasta se manifesta la modul constructiv, in sensul ca pentru viitorul numar, magistratii se vor mobiliza pentru a gasi subiecte care, selectate din practica instantelor, pot constitui repere pentru stagiari si, de ce nu, chiar pentru cei cu vechime in breasla, ca la orice varsta se invata.
Nu in ultimul rand, starea de necesitate declarata de catre CSM – “magistratii nu mai primesc nici pixuri, nici coli, nici creioane” – nu-i poate opri pe redactorii si colaboratorii revistei in a scoate al treilea numar al Buletinului Curtii de Apel Ploiesti.
(F.T.)