Un antrenor care pleaca de la conducerea tehnica a unei echipe reprezinta o ipostaza cat se poate de banala, mai ales in fotbalul nostru marunt, in care dorinta de a construi avand la baza proiecte pe termen lung, durabile, este aproape nula.
Nu este nicio tragedie ca Sebi Tudor a plecat de la Petrolul si nu este nici vreun lucru extraordinar. Este ceva anodin, lipsit de culoare si chiar de sens.
Exista in “bunul” obicei al unora, implicati in fenomenul fotbalistic, ca atunci cand un antrenor pleaca, numele lui sa fie sters cu buretele de pe tabla plina de creta care a scrijelit numele atator tehnicieni.
Despartirea lui Tudor de Petrolul era asteptata de o parte a suporterilor- pentru care nu exista alt antrenor decat Vivi Rachita- de o parte a jucatorilor de la Petrolul si de o parte a presei. E OK! Se intampla astfel de lucruri.
Dar pentru ca s-a zvonit ca despartirea nu a fost nici pe departe una amiabila, l-am contactat pe Sebi pentru a cere lamuriri suplimentare.
“A fost chiar o despartire de bun simt. Eu am un principiu la care nu renunt. Daca m-a invitat cineva in casa lui, nu stau sa vad daca are covorul maturat! Asa s-a intamplat si cu cei de la Petrolul. Ei mi-au dat o sansa si nu pot sa nu apreciez asta. Viata merge mai departe, mai ales ca- in meseria noastra – lucrurile de acest gen se intampla frecvent. Eu le doresc bafta in continuare!”, ne-a declarat Sebi Tudor.
Faptul ca si-ar fi dorit o promovare cu Petrolul ramane marele regret al celui mai tanar antrenor pe care l-a avut aceasta echipa in istoria moderna. Sebi Tudor si Petrolul vor merge de acum incolo pe carari diferite in fotbalul romanesc. Era firesc sa se ajunga aici; era doar o chestiune de timp!
Edi MOLDOVAN
