Coreea de Nord ia masuri de autoaparare

Coreea de Nord intentioneaza sa efectueze un test nuclear si sa ia alte masuri de “autoaparare” daca ONU nu isi retrage sanctiunile emise recent pentru tirul cu racheta, informeaza agentia oficiala nord-coreeana KCNA.
Intr-o declaratie recenta, Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite a condamnat tirul cu racheta balistica efectuat la inceputul acestei luni de Coreea de Nord. Totodata, ONU si-a accentuat regimul de sanctiuni impotriva sa, in textul realizat ca un compromis intre cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate (China, Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Rusia) si Japonia.

Reforma in sistemul bancar european

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat o serie de noi reguli, ce vor obliga bancile sa retina 5% din produsele securitizate pe care le emit si le vand, in incercarea de a face pietele mai sigure pentru investitori. Reforma reprezinta o incercare de a aplica lectiile invatate din criza financiara, determinand bancile sa pastreze suficient capital pentru a acoperi diferitele probleme ce pot aparea in bilanturi. Parlamentul European, care urmeaza sa voteze saptamana viitoare, a solicitat ca bancile sa retina un procent mai mare din produsele securitizate. Sunt asteptate noi negocieri intre cele doua parti, inainte de votul Parlamentului. Produsele securitizate, precum activele mobiliare ipotecare, se afla in mijlocul actualei crize a creditelor. Bancile au avertizat ca piata produselor securitizate este pe moarte si ca obligatia de a pastra un procent ridicat din aceste produse ar impiedica revenirea pietei, totusi considera ca pot rezista cu un procent de 5%.

Criza umbreste sarbatoarea UE

Cele zece tari est-europene care au aderat in urma cu cinci ani la UE nu prea au motive sa sarbatoreasca, criza economica mondiala incetinindu-le brutal eforturile de a reduce discrepantele fata de tarile vestice.
Din cauza economiilor relativ modeste, deschise, vulnerabile si dependente de pietele occidentale, criza mondiala a lovit din plin aceste tari, iar somajul a crescut simtitor. In cinci ani, aceste tari au cunoscut o intrare masiva de credite pe piata, mai ales in euro sau franci elvetieni. Dar odata cu izbucnirea crizei economice mondiale, devizele locale s-au depreciat cu pana la 30% fata de euro. Din cauza creditelor de consum si imobiliare in moneda straina, populatia are de platit rate din ce in ce mai mari. Potrivit Fondului Monetar International (FMI) – care, alaturi de UE si Banca Mondiala, au acordat deja un imprumut salvator de 20 de miliarde de euro Ungariei si se pregatesc sa acorde tot atata Poloniei, tarile din Europa Centrala si de Est vor suferi o “aterizare brutala” din cauza recesiunii mondiale, cu o scadere asteptata a PIB-ului de 3,7% in 2009 si o relansare timida in 2010 (+0,8%).
Pentru FMI, dupa anii de crestere fasta (+5,4% in 2007, +2,9% in 2008), tarile din centrul si estul Europei vor suferi din cauza starii de “supraincalzire” a economiei lor si din cauza “dependentei excesive” fata de capitalul strain. Tot potrivit FMI, recesiunea se anunta mai grava pentru tarile baltice (-10,6% in 2009 si -2,3% in 2010).

Trenul Chisinau – Bucuresti nu se mai numeste “Prietenia”

Trenul Chisinau – Bucuresti, care anterior se numea „Prietenia”, dupa 7 aprilie si-a schimbat denumirea in trenul „Moldova”, inscriptie care apare pe fiecare dintre vagoanele acestuia. Mai mult, inscriptia Chisinau-Bucuresti de pe vagoane este scrisa in limba rusa, in grafie chirilica.
Directorul Garii feroviare Chisinau a refuzat sa comenteze aceasta situatie, declarand ca nu cunoaste nimic despre modificarile in inscriptiile de pe acest tren. De cealalta parte, seful Serviciului de calatori al Garii Feroviare spune ca este vorba de o eroare intervenita la schimbarea vagoanelor, trenul urmand sa capete aspectul de dinainte de 31 mai. „E vorba de o eroare. Vagoanele din componenta acestui tren au fost schimbate cu cele de la trenul Chisinau-Moscova, pe care scria „Moldova”. Dupa 31 mai, va circula acelasi tren care a fost si pana acum, cu denumirea „Prietenia”, a declarat reprezentantul garii. Intrebat de ce inscriptia Chisinau-Bucuresti apare in limba rusa, acesta a reiterat ca angajatilor garii le-a scapat „o eroare”, care va fi reparata „in scurt timp”. Dupa introducerea pe data de 9 aprilie curent a regimului de vize pentru cetatenii romani care intentioneaza sa vina in R. Moldova, fluxul de pasageri care calatoresc cu trenul s-a redus drastic, astfel incat Caile Ferate ale Moldovei au modificat orarul trenului Chisinau-Bucuresti. Acesta circula doar in zile pare, majoritatea covarsitoare a pasagerilor fiind cetateni ai Republicii Moldova sau cu dubla cetatenie.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEDITORIAL PRAHOVA
Articolul următorGreva in invatamant