Soarele isi face siesta pe acoperisuri
Se apropie Pastele. Te astepti ca gandurile sa cate spre inaltimi. As! Daca aveam destui gologani, azi eram parlamentar, geme, la capatul unui suspin lung, seful unei carmangerii din Matache. Afacerile merg prost, carnatii nu mai au desfacere. Daca aveai idei, incerc eu politicos o corectie…Ceva initiative legislative, un prestigiu public…Ce? (e-ul e lung de nu se mai termina). Verzisori imi trebuiau. Si avanseaza o cifra sa intepenesti, care, inteleg, trebuia desertata undeva, in buzunarul unei institutii sau in buzunarul unui individ. Bine, accept eu, sa zicem ca aveai banii astia, si varsai unde trebuie si te alegeai ca si Agamita Dandanache cu coledzi. Ce faceai cu el? Cine-ti returna investitia? De unde mulgeai indoit gologanii? Rade. Sa-ti zic una doar, continua el iluminat. Vorbesti de initiative legislative. Astea vin singure si platesc biletul gros la intrare. Te contacteaza unul care exporta piei de closca. El are juristii lui care fac o lege, meserie. Vrea s-o indesi, s-o promovezi, s-o scoti. Totul costa. Plata pentru regim de urgenta e de lux. Ungi rotite, dai in stanga si-n dreapta. Faci contraservicii si votezi la randu-ti pentru un proiect al laptisorului de matca sau pentru scutirea de taxa a importurilor de ceata imbuteliata la Fujiyama. Afacerile merg, se leaga, te-ai scos. Ma mai asculti, ma intreaba interlocutorul meu, atentionandu-ma ca am scapat caii in pasunile visului din care ma intorc greu. Te ascult, raspund absent. Il stii pe unul…si a zis un nume. E parlamentar. Si ce-i cu asta? Este, continua negustorul din Matache. E angrosist si negustor ca si mine. Foarte bine, zic eu. Nu exista calificare de parlamentar. A fost votat, electoratul si-a pus nadejdea in el. Ce-i rau in asta? Ei, si-a pus nadejdea…Omul ofteaza nedreptatit, ofensat si injuriat de destin. Imi povesteste ca parlamentarul de care vorbeste n-a fost decat o data in Parlament, la deschidere sau la nu stiu ce comisie, unde ar trebui sa zica prezent. In rest, isi vede de angro. Cum de nu-l stii? Incep sa-mi amintesc niste imagini. O transmisie in direct televizata si cateva petice de ziar care inghesuiau nedumeririle baietilor cu pixul. Deci e in Parlament, concluzionez eu aproape absent. Daca aveam destui gologani…murmura alaturi litania lui, la fel de pe ganduri, negustorul de carnati din Matache. Dupa un intermezzo cu vijelie, soarele isi face siesta pe acoperisurile de tabla si tigla din Bucuresti. Oile albe, culcate pe o rana, se preschimba in miei, iar mieii se volatilizeaza in aerul cu mierle si gugustiuci. Mi-e dor de satul meu din Prahova, unde mugurii de pruni si ciresi se umplu discret cu laptele vietii. Acolo, locul in Parlamentul de la bufet se plateste cu idei. O cinzeaca de tuica au toti sub balconul barbiei, rezemat in pumni. Idei care sa fie ascultate, putini. E unul de pe Bobaru, sta mai sus de biserica din deal, care, cand vorbeste in carciuma, tac toti. Omul are prestanta. Nu si-a cumparat cu gologani pozitia. E un fel de Moromete in varianta podgoreana. La Bucuresti, lumea sta mai altfel. Cu susul in jos. Obisnuindu-se asa, copiii care se vor naste vor deprinde arta de a fi normali, adica de a fi si ei cu susul in jos, de a vinde si de a cumpara orice, preschimband smenurile si zoaiele tranzactiilor politice in valori de portofel. Dar se apropie Pastele si totul merita uitat.
Lucian AVRAMESCU
