Gheorghe Papuc, in limba rusa!
Ieri, joi, inainte de a scrie aceste randuri, deschid televizorul sa vad ce s-a mai rasturnat prin lumea asta mare. Am picat, neinspirat, pe o declaratie care se vrea si smechera si cu aluzii, a ministrului de interne de la Chisinau. Il cheama Papuc si il mai cheama si Gheorghe.
Ei bine, acest Gheorghe Papuc da declaratii in limba rusa, de parca romana sau, ma rog, cum zic rusofonii din Republica Moldova – moldoveana – i-ar puti. Cum dracu de vorbesti tu, mai Gheorghe, mai usor in limba rusa decat in limba romana? Ce s-a petrecut in genetica fiintei tale? Mama ta de la Chisinau nu te-a invatat ceea ce se cheama, din triburile africane si pana-n nordul Alaskai, limba materna? Acest Gheorghe e directorul arestarilor. Ultimele evenimente de la Chisinau au umplut puscariile basarabene.
Ziaristii care au fost acolo spun ca arestarile se petreceau alandala pe strada. Erai umflat si gata, ce atatea explicatii.
Explicatiile le da Gheorghe Papuc, in limba rusa. Sunt, zice el, elemente straine responsabile de tulburarile din Republica Moldova. Si, ma rog, care sunt aceste elemente straine, de unde vin ele? – intreaba ziaristii. Din Romania zice fara ezitare ministrul de interne care candva era suspectat de implicare in traficul de droguri.
Imi amintesc o ancheta facuta de mine pe strazile Chisinaului acum aproape 20 de ani. Am remarcat ca toti maturatorii din Chisinau erau romani si toti directorii de mari inteprinderi erau rusi. Brodeala dracului! Strangand in jurul meu ciopor in Parcul Central al Municipiului puzderie de maturatori si maturarese (se nimerisera toti acolo) i-am intrebat cum e cu romana, cum e cu moldoveana. Sunt diferite, zice singurul barbat, in rest erau maturatori cu fusta. Care e diferenta? – insist eu. Ne intelegem, vad, perfect. Da, zice el, dar matale vorbesti mai repede. E alta limba. Deci eu vorbesc o romana mai repede, iar el vorbeste o romana mai molcoma, ceea ce indreptateste descoperirea lui Stalin ca sunt limbi total diferite. Noua, a mai zis cu un oftat basarabeanul care era originar dintr-un satuc din apropierea Chisinaului, ne-a fost greu si sub rusi si sub romani. Oftatul acela m-a pus pe ganduri. Cu el am plecat acasa si iata nu-l uit dupa aproape doua decenii.
Ce se mai petrece prin lumea asta asezata cu fundul in sus? In Italia cutremurul a adus jale mare. Morti, raniti si distrugeri materiale imense. In Romania urca ametitor somajul, iar frectia imprumutului la FMI incalzeste piciorul de lemn al finantelor pana-n campania lui Traian Basescu. Dupa aceea….potopul. Scadenta dura vine dupa al doilea mandat basescian. Dar va mai fi al doilea mandat al lui Basescu? Din ce in ce mai multi se indoiesc. Aseara, joi, am fost invitat la Palatul Elisabeta pentru a asista la oficializarea candidaturii Principelui Radu la presedintia Romaniei. N-am putut merge. Deci Casa Regala s-a decis. Avem in momentul de fata trei candidati, in ordinea in care si-au anuntat inscrierea in cursa electorala : Crin Antonescu de la liberali, Mircea Geoana de la social-democrati si, iata, reprezentantul Casei Regale, Principele Radu. Toti trei sunt diferiti structural de Traian Basescu.
Toti trei sunt, din punctul meu de vedere, mai utili pentru Romania, decat actualul presedinte. O Romanie care a indurat cinci ani de balamuc, de mizerii politice, de paruiala ca la usa cortului. Toate iscate de marele barbat (era sa scriu, Doamne fereste, marele badaran) politic de la Cotroceni. Important e insa nu ce gandesc eu, ci ce gandesc cei multi care voteaza. Cu cine vor vota ei vom vedea in toamna. Pana atunci sa auzim, vorba americanilor, numai de bine!
Lucian Avramescu