Indexarea salariilor cu rata inflatiei prognozate pentru acest an ar putea fi acceptata de Fondul Monetar International (FMI) daca autoritatile romane adopta rapid o lege “corecta” a salarizarii unice in sistemul bugetar, au declarat surse oficiale. “Exista o presiune evidenta pe subiectul salarii, parte a discutiilor privind cheltuielile bugetare si redimensioanarea acestora. Totusi, expertii FMI nu vor o reducere a veniturilor populatiei in momente de criza. Daca Guvernul arata angajamentul pentru o salarizare responsabila in sectorul public, ar putea sa accepte o indexare cu rata inflatiei prognozata pentru acest an, de 5%. Adoptarea rapida a unei legi corecte a salarizarii unice in sectorul bugetar este foarte importanta”, au spus sursele citate.
Potrivit surselor citate, FMI doreste un angajament clar al Guvernului ca salariile bugetare nu vor mai fi majorate intr-un ritm ridicat, asa cum s-a intamplat in anii precedenti. “Nici nu se mai pune problema sa se aplice majorarile salariale de care s-a vorbit la sfarsitul anului trecut. Probabil in unele sectoare, care au beneficiat deja de cresteri, salariile vor fi inghetate”, au adaugat sursele citate.
O delegatie a FMI a venit, ieri, intr-o vizita de doua saptamani la Bucuresti, pentru a discuta un acord care va fi parte a unui program de finantare multilaterala, sustinut de Uniunea Europeana si Banca Mondiala, precum si alte institutii financiare internationale.
Principalele discutii vizeaza executia bugetara pentru anul 2009 si dimensionarea corecta a veniturilor si cheltuielilor programate.
Bugetul este bazat pe o crestere economica prognozata de 2,5%, un deficit bugetar de 2% din PIB, o rata a inflatiei de 5% si un Produs Intern Brut de 579 miliarde de lei (144,7 miliarde de euro).

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMONDO SPORT
Articolul următorDa-mi un leu sa-mi iau un covrig