Mafia se cocoata, nestingherita, spre varfuri
Filmele si lecturile din copilarie imi construisera ideea ca mafia isi are cartierul general in Italia. Si nici in Italia toata, ci undeva prin sudul sarac al cizmei peninsulare, in Sicilia. Mafiotii apareau si in America, in varianta cinematografica, infatisand bande inarmate care se macinau reciproc. Al Capone, jucat de obicei de un actor rotofei, cu ochi mici si iscoditori, parea, pentru inceput, un cetatean cumsecade. Unii mafioti apareau in costum si cravata, aveau afaceri la vedere si puteau trece oricand drept oameni cumsecade. De altfel, este faimoasa reteta incarcerarii lui Al Capone, nu prin probe legate de crime si atrocitati, ci prin hachite de fisc. M-am gandit la aceste lucruri intalnind, in relatarile documentate ale confratilor jurnalisti, cazul demnitarului Costel Iancu din Craiova. Individul, costumat impecabil, cu o figura jovial bucalata, vorbeste la televizor despre morala, afaceri curate si in general despre statutul lui de om onest. Acest statut la care si-a asociat calitatea de membru al unui important partid de guvernamant, PD-L, l-a facut apt pentru candidatura la functia de secretar de stat in Ministerul Agriculturii. Numitul Costel din Craiova s-a batut, in numele aceleiasi formatiuni, si pentru Parlamentul Romaniei dar nu s-a nimerit sa intruneasca numarul trebuitor de voturi. Un ministru, oltean si el, Radu Berceanu, nu osteneste sa-l laude pe toate canalele de televiziune ca pe un politician capabil de faptuiri marete pentru partid si patrie. Cine este de fapt individul? Un mafiot, se pare, de ultima speta, bagat in cele mai jegoase afaceri, arestat si eliberat in mod suspect, banuit de rapiri de persoane, conducator al unor clanuri de gorile specializate in jumulit taxe de protectie. Asa scrie presa care a facut rost si de cateva probe fotografice din dosarele invinuitului. Un amarat care si-a ingaduit sa iasa din comanda capului mafiei a fost schingiuit, legat in lanturi, pozat in pielea goala cu o pancarta agatata de gat pe care a fost obligat sa scrie ceva de genul : sunt un nemernic, un nimic, merit sa trec prin ceea ce trec fiindca nu l-am ascultat pe stapanul si Dumnezeul meu. Stapanul de temut, cel care il batjocorea, era candidatul la o demnitate guvernamentala inalta, Constantin Iancu. Acest interlop nenorocit a trecut milimetric pe langa statutul de parlamentar si pe langa functia de ministru adjunct. Premierul Boc, seful lui de partid, nu pare sa aiba crampe de constiinta, iar sustinatorul Radu Berceanu (cate increngaturi nelamurite de extractie penala colcaie in aceasta Cetate a Baniei) nu-si cere scuze pentru lobby-ul facut unui infractor. Nu m-as mira ca dupa atatea probe si marturii (oameni schingiuiti, privati de libertate, rapiti de pe strada) individul sa scape asa cum a mai scapat. Mafia urca la varf. Mafia sta cu ministrii si regii republicii noastre la masa. Mafia ucide in plina strada, la lumina zilei, ataca banci si case de schimb valutar, intimideaza comerciantii, ameninta cu rapiri de copii si violarea fiicelor si a nevestelor rau-platnicilor. Traim in Chicago al anilor ‘30 sau in Romania europeana a inceputului de mileniu trei?
Treceam zilele trecute pe strazile desfundate ale centrului istoric al Capitalei. Trei primari, risipind fonduri uriase, n-au reusit sa faca nimic de Doamne-ajuta. Cele mai multe dintre consignatiile de arta pe care le parcurgeam in tinerete, gasind aici obiecte de o rara frumusete si vechime, sunt azi inchise. Strazile Gabroveni, Lipscani, Covaci, sapate ca niste transee, sunt pustii. Trecand spre singurele galerii de arta valide, situate undeva spre sediul Bancii Nationale, a trebuit sa ocolesc un grup de cinci-sase indivizi care stationau pe unica partie de acces. M-a socat teribila asemanare dintre ei. Toti grasi, burtosi, rasi pe cap, de o varsta intre 40 si 50 de ani. Frunti tesite. Chipuri lombroziene. Nu vorbeau. Nu pareau sa aiba nicio treaba cu exceptia celei de a ma privi tinta. Nu sunt un om care se sperie usor dar m-am gandit ca n-ar fi deloc placut sa te intalnesti cu acesti indivizi in alta parte decat in centrul Capitalei. Cand m-am intors spre masina pe care o lasasem undeva in zona Tribunalului, am repetat experienta gretoasa de a trece pe langa aceeasi gasca. Era tot acolo, tacuta, incruntata, amenintatoare. M-am gandit la negustorii care se mai incumeta, in singuratatea unui centru istoric pustiu, sa mai tina deschis. S-au inmultit banditii strazii, gainarii la vedere, stapanii cu pumnul ai cartierelor. Ce ne facem cand increngaturile urca mult, catre varfurile puterii, cand rapitorul si asasinul primesc comanda de undeva de sus, unde desisul de jungla este aproape impenetrabil?
LUCIAN AVRAMESCU
