“Vom analiza posibilitatea actiunii statului, astfel incat cei care deliberat nu ramburseaza creditele sa fie stimulati sa o faca”, a declarat presedintele Traian Basescu, in urma unei intalniri cu cele mai importante 12 banci din tara.
“Foarte multi cred ca daca este criza, isi pot permite sa nu ramburseze creditele”, a spus Basescu, care i-a incurajat pe cei care nu au probleme de rambursare, sa isi achite datoriile fata de banci.
Presedintele Traian Basescu a declarat ca problema actuala a bancilor este retinerea de la creditare a companiilor si a persoanelor fizice.
“Mediatizarea crizei a indus populatiei un sentiment corect de a incerca sa faca economii, micii investitori au fost mai retinuti. Eu i-as incuraja sa apeleze la sistemul bancar”, a spus Basescu, precizand ca “probabil”, pe fondul cresterilor solicitarilor de finantare, bancile vor face si o ajustare a dobanzilor.
Traian Basescu a sustinut ca sistemul bancar din Romania este solid si ca poate sustine economia. “Romania va avea crestere economica mica, dar va avea o crestere in 2009″, a mai spus Basescu.
Raman optimist in privinta cresterii economice a Romaniei in 2009, “impotriva multor estimari ca Romania va avea crestere economica negativa”, a declarat presedintele Traian Basescu, care estimeaza un avans al PIB “intre 1,5 si 2% in acest an”.
In 2008, economia Romaniei a crescut cu 7,1%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
Basescu a informat principalele banci despre cele discutate la Consiliul European cu privire la siguranta sistemului bancar european si la evolutia crizei economice.
“Evaluarile cu privire la deprecierea situatiei economice din Europa vor fi facute publice”, a spus Traian Basescu. Presedintele a mai spus ca vor veni evaluari revizuite privind criza economica mondiala.