Maine, incepe mandatul noului presedinte american

Ceremonia de investire a presedintelui american se desfasoara de peste 200 de ani dupa o traditie care pune in valoare spiritual, democratia americana si valorile morale si religioase. Initial, preluarea puterii in stat de catre noul presedinte avea loc la 4 martie, dar pentru a nu se crea un vid de autoritate pe o perioada prea mare de timp, in 1933 s-a stabilit, printr-un amendament la Constitutia Statelor Unite, ca mandatul presedintelui ales sa inceapa maine, la ora 12.00. Pentru a-si putea exercita atributiile, noul presedinte trebuie sa depuna un juramant de credinta, numit “Legamantul functiei”, care consta intr-o fraza de doar 25 de cuvinte: “Jur (sau afirm) solemn ca voi indeplini cu credinta functia de presedinte al Statelor Unite si voi mentine, proteja si apara Constitutia Statelor Unite cum voi putea mai bine”. Ceremonia investirii este conceputa ca o succesiune pasnica. In dimineata zilei inaugurarii, presedintele ales este asteptat la Casa Alba de catre presedintele in exercitiu care il conduce la sediul Congresului – cladirea Capitoliului, ei mergand in aceeasi masina. Ajuns la cladirea Capitoliului, noul presedinte este intampinat de un grup de membri ai Congresului si asteapta pana la momentul investirii intr-o incapere situata intre Camera Reprezentantilor si Senat. Ceremonia investirii are loc insa in aer liber, in fata Capitoliului. Potrivit Constitutiei, juramantul este rostit de presedintele ales, cu mana stanga pe Biblie si cu mana dreapta ridicata. O controversa aparuta in ultimii ani este legata de rostirea cuvintelor “Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”, la finalul juramantului, dupa modelul marturiilor depuse in tribunale. Exista critici care sustin ca aceste cuvinte au fost introduse artificial in ceremonia de investire, ele nefiind stipulate in Constitutie. Ei aduc in sprijinul acestor afirmatii cercetari istorice recente care ar dovedi ca propozitia “Asa sa-mi ajute Dumnezeu!” nu ar fi fost rostita de primul presedinte american, George Washington. Cu toate acestea, toti presedintii americani din istoria recenta si-au incheiat juramantul cu invocarea divinitatii, Obama confirmand ca o va rosti si el. Dupa depunerea juramantului, presedintele nou investit sustine discursul inaugural, pe acelasi podium, in fata multimii. Alte doua momente din ceremonia inaugurarii sunt momentul rugaciunii, oficiat de un pastor si cel al poemului, ambele fiind optionale. Anul acesta, la ceremonia investirii lui Barack Obama, rugaciunea va fi oficiata de pastorul evanghelic Rick Warren, iar poemul a fost compus si va fi interpretat de poeta Elizabeth Alexander. Dupa ceremonie, presedintele confirmat este condus in Sala Statuilor din Capitoliu, unde ia masa de pranz impreuna cu membrii Congresului, o traditie instituita in 1897. Dupa pranz, urmeaza deplasarea la Casa Alba – resedinta prezidentiala, coloana oficiala fiind insotita de o parada.