Inaugurarea Palatului de justitie a avut loc la 26 noiembrie 1933. Participarea regelui, a primului ministru si a unor ministri, a primului presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a parlamentarilor de Prahova si a altora, a unor profesori de la Facultatea de Drept au conferit inaugurarii caracterul unui eveniment national.
Carol al II-lea, inainte de a taia panglica, a rostit un scurt discurs pe care il reproducem: <
Palatul Justitiei era o cladire masiva, monumentala, cu un mare corp central si doua aripi principale care il intretaiau aproape de capete. Spatiul construit este marit prin mai multe corpuri secundare, iesind din planul amintit si determinand o serie de curti interioare si curtine. Are un demisol vast, pe sub toata cladirea, un parter, un prim etaj foarte inalt si un al doilea, ceva mai scund. Comunicarea intre niveluri era foarte lesnicioasa.
Prin impunatoarea intrare principala se ajunge direct in marele hol de la primul etaj. Acolo se mai ajungea si din cele doua holuri de la parter, cel de est si de vest, de la jumatatea aripilor, prin doua scari frumoase, cu balustrade si trepte de marmura, fiecare pornind cu doua rampe. La capetele coridoarelor care traversau aripile la fiecare etaj, se gaseau patru scari obisnuite care faceau legatura intre etaje.
Construit in stil neoclasic francez-varianta lansata la expozitia din 1900 – palatul impresioneaza prin unitatea de stil, prin simetrie si echilibru, ca si varietatea in care sunt tratate cele patru registre ale fatadei. Decoratia exterioara, in piatra cioplita, este bogata, dar nu incarcata, nu lasa nicaieri impresia de “prea mult”.
Deosebit de reusita este intrarea principala, aflata la nivelul primului etaj, pe partea sudica a corpului central. Accesul este permis de un povarnis carosabil cu doua variante care, timp de decenii intregi, indiferent care era destinatia localului si masurile care se luau, a servit in timpul iernii copiilor ploiesteni drept excelenta pista de sanius. Printre cele doua variante urca treptele largi ale unei scari monumentale, intrerupta cam la trei sferturi din inaltime de carosabilul despre care am amintit. Ea ajunge pana la colonada puternica ce incadra trei usi masive de stejar.
Interiorul este lucrat si finisat cu aceeasi grija si rafinament ca si exteriorul. Toate spatiile mai importante au peretii in ulei crem, plafoanele casetate cu ornamente de stuc in partea superioara a peretilor si cu lamperii inalte de stejar, frumos mobilate. Piesa cea mai importanta este un vast hol care cuprinde o buna parte a etajului I, intinzandu-se in inaltime si in etajul al II-lea. El decomanda intregul edificiu si primea si lumina naturala prin plafon. Partea centrala era inconjurata de coloane masive (cu diametrul de cca 1 m) cu fusul neted, cu o baza si cu capitel.
Holul forfotea de lume, cu sau fara treaba, de aceea era numit “sala pasilor pierduti”.
Paul D. POPESCU
