Paranoia cu “Am impresia ca imi este ascultat telefonul” s-a terminat. S-a legiferat acest lucru. Prin lege, publicata in Monitorul Oficial la sfarsitul lunii noiembrie, s-a dat liber la interceptari. Si este vorba nu doar despre telefoane fixe sau mobile, ci si despre e-mailuri sau SMS-uri. Conform actului normativ, s-a instituit obligativitatea firmelor de comunicatii de a stoca, timp de 6 luni, „anumite date privind apelurile telefonice, mesaje scrise sau e-mailuri” atat ale persoanelor juridice, cat si ale celor fizice. Cum se numeste actul normativ? Legea 298/2008. Incepem cu inceputul…
In vizorul SRI, Parchet, SIE
“Prezenta lege stabileste obligatia furnizorilor de servicii si retele publice de comunicatii electronice de a retine anumite date (…) pentru punerea acestora la dispozitia autoritatilor competente, in scopul utilizarii activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave. (…) Prezenta lege se aplica datelor de trafic si de localizare a persoanelor fizice si juridice, precum si datelor conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului inregistrat”.
Cine sunt autoritatile competente la dispozitia carora pot fi puse datele ? MIRA, Ministerul Public, SRI si SIE !
Desigur, accesul uneia dintre aceste autoritati competente la convorbiri se justifica in scopul activitatii de cercetare, descoperire si urmarire a infractiunilor grave. Pana la proba contrarie – mesajul nu a continut nimic care sa aduca atingere vreunei fapte prevazute ca infractiuni de vechiul sau noul Cod Penal (daca va fi adoptat) – mesajele de „La multi ani”, “Sarbatori fericite”, „Un nou an cu bucurii”, ” I love you”, vor fi stocate. Daca beneficiezi de apeluri nelimitate in retea, poti, de exemplu, sa spui: “Hai sa fumam niste iarba”, referindu-te, cu nevinovatie, la matase de porumb. Dar, cum “iarba” are conotatii penale, esti susceptibil de a fi ridicat din lanul de papusoi.
Expresii de genul “ Hai sa punem o bomba” poate fi o aventura nevinovata la casele de pariuri: anume, ca Petrolistul Kaproni va invinge pe Barcelona, pe Nou Camp. Cota – vreo 2000. Pui 1 milion si te-ai imbogatit. Pe de alta parte, esti in vizorul Biroului de Combatere a Crimei Organizate, fiindca esti susceptibil de a pune o bomba ramasa din cel de-al doliea Razboi Mondial, nedescoperita de catre Serviciul Pirotehnic al ISU Prahova, la noul Parlament! Sau, daca fredonezi, “Hai, da mama cu biciu-n mine”, unul care este stagiar pe la SRI, deci nu stie prea multe melodii (traducere – ia ad litteram indemnul), poate sesiza Autoritatea pentru Protectia Copilului ca exista infractiunea de “Rele tratamente aplicate minorului”. Sau majorului…
Dincolo de gluma, sa vedem ce se stipuleaza la art. 4: „Datele necesare pentru urmarirea si identificarea sursei unei comunicari sunt: in cazul retelelor fixe de telefonie si mobila – numarul de telefon apelant, precum si numele si adresa abonatului sau ale utilizatorului inregistrat”. Sau, sarind la art.6, se scrie negru pe alb: „Datele necesare pentru a determina data, ora si durata comunicarii cuprind:
a) in cazul retelelor de telefonie fixa si mobila – data si ora initierii si incheierii unei comunicari;
b) in cazul serviciilor de acces la internet, posta electronica si telefonie prin internet – data si ora conectarii la si ale deconectarii de la serviciul de acces la internet”.
Si totul este
dat uitarii…
Si se mai scrie in lege: “La sfarsitul perioadei, toate datele retinute in temeiul prezentei legi, cu exceptia celor puse la dispozitia autoritatilor competente – MIRA, Parchet, SRI, SIE – si care au fost pastrate de catre acestea, trebuie distruse prin proceduri automatizate, ireversibil”.
Asadar, dupa ce au aflat baietii ca iti inseli nevasta, ori ca ai furat o bormasina sau un capac de fonta, teoretic, se sterg aceste informatii. Practic, ar putea fi o sursa de santaj.
Iar noi ne intrebam daca detectivii particulari nu ar putea avea si ei acces la astfel de date, prezumtiv sterse ireversibil. Avem noi garantia ca vor fi ingropate, turnat vitriol peste ele si pusa placa de beton ? In niciun caz.
A.POSTOLACHE

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent* * *
Articolul următorLiviu Mihai se va antrena cu Farul