Mobilizare generala pe soselele judetului ! Acesta este imperativul Serviciului de Politie Rutiera Prahova, in aceasta perioada. De altfel, daca infrastructura drumurilor din judet lasa de dorit, aidoma stau lucrurile si in ceea ce priveste comportamentul unora dintre conducatorii auto. Vizat este DN1, cata vreme – fie vara, fie iarna – traficul pe acest tronson depaseste, nu de putine ori, de trei ori capacitatea de absorbtie a acestuia. Iar „nu de putine ori” inseamna, in aceasta perioada, intervalele 23 – 24 decembrie, 27 –30 si 3-5 ianuarie 2009. Masurile luate de catre politia prahoveana, ca urmare a experientei din anii anteriori, ni le-a facut cunoscute comisarul sef Stefan Crivat.
Atentie la alcool !
A preveni presupune si o oarecare ordine in trafic inainte de Sarbatori. Ca urmare, dupa cum ne-a precizat interlocutorul nostru, “incepand de joi, 18 decembrie, numarul agentilor care vor supraveghea traficul in judet se va dubla. Se vor efectua , cu predilectie, testari in trafic fiindca, in aceasta perioada, nu putini sunt cei care se urca bauti la volan”. Aceasta ar fi munca de preventie. Cat priveste blocajele de pe Valea Prahovei, care au devenit traditionale, in spiritul… traditiei de Sarbatori, pentru acestea se va incerca descongestionarea si, implicit, fluidizarea, cu ajutorul sus-amintitilor agenti de circulatie.
Vor fi detasati agenti din orase
Dublarea efectivelor presupune detasarea angajatilor din cadrul politiilor orasenesti sau dispecerate care au strict atributiuni de politie rutiera. De exemplu, daca la Urlati nu este aglomeratie in trafic, un politist de-acolo poate fi util pe Valea Prahovei. Pe de alta parte, nu este exclusa nici „cooptarea” angajatilor din mediul rural, “daca situatia o impune”. Iar din experienta anilor trecuti se pare ca se va impune.
DN 1 – eterna poveste de iarna
Fapt este ca, la primul fulg de nea, bucurestenii iau cu asalt statiunile montane. De-aici si pana la cresterea gradului de incarcare pe DN1 nu mai este decat o prognoza meteo, prin care sa se anticipeze „La Sinaia, stratul de zapada va fi de 50 de centimetri”. Si, mai departe, problemele… Cazul fericit ar fi, desigur, sa existe doar blocaje in trafic, si nu accidente. Conform celor recomandate de catre comisarul sef Crivat, in aceasta perioada ” este bine ca autoturismele sa fie echipate corespunzator, spre a nu avea surpriza neplacuta de a derapa si bloca drumul, ca sa nu mai amintesc de alte nefericite accidente”. Rostul si rolul agentilor consta, totusi, nu numai in a fi cu ochii pe masini, ci si la trecerile de pietoni. Tot ca o traditie, cele mai mari probleme se inregistreaza in trafic prin zona Comarnic sau Sinaia, la trecerile de pietoni. O alta categorie vizata este formata din mopedisti si biciclisti, care pot crea probleme atat lor insile, cat si celorlalti participanti in trafic.
Radarele mobile vor fi si ele “la datorie”, numarul acestora fiind, de asemenea, suplimentat.
* * *
Cat priveste circulatia pe DN1, intre 25 si 27 decembrie si, mai ales dupa 4 ianuarie, suntem convinsi, ca stirile vor semnala “ Blocaje pe Valea Prahovei. Cozi interminabile. Se circula bara la bara. Pentru a parcurge distanta dintre Comarnic si Sinaia, un sofer are nevoie de trei ore”. Fie si zece ore, numai de accidente sa nu se pomeneasca….
T.FLORIN













