La sfarsitul lunii martie a.c., Uniunea Nationala a Avocatilor din Romania (UNBR) solicita Ministerului Justitiei (MJ) marirea salariilor avocatilor din oficiu, ca urmare a cresterii inflatiei. In context, era amintit faptul ca acestea nu au mai crescut din data de 1 iulie 2005.
Dupa trei ani si trei luni (octombrie 2008), in urma protocolului semnat intre MJ si UNBR, au fost stabilite noile onorarii ale aparatorilor din oficiu. Acestea au crescut, in medie, cu pana la 20%, ajungandu-se la urmatoarele sume:
* 200 de lei pentru fiecare invinuit sau inculpat asistat in cursul urmaririi penale sau a judecatii; * 300 de lei pentru fiecare persoana, atunci cand avocatul asista cel putin doi invinuiti (inculpati); * 400 de lei in cazul in care avocatul reprezinta cel putin cinci invinuiti (inculpati). Onorariile se dubleaza cand asistenta din oficiu este asigurata noaptea, intre orele 20 si 8, precum si in zilele nelucratoare, iar sumele sunt alocate din fondurile Ministerului Justitiei.
Daca actul de aparare inceteaza intr-o anumita faza a urmaririi penale sau a procesului, instanta dispune plata avocatului desemnat din oficiu, tinandu-se cont de timpul necesar studierii dosarului, complexitatea cauzei, durata si numarul actelor de urmarire penala la care aparatorul a luat parte, sau numarul de termene la care a fost prezent in fata instantei. „Bonusul” pe care il poate primi avocatul, in acest caz, nu poate fi mai mic de 25% din valoarea onorariului daca dosarul ar fi fost dus de catre acelasi avocat pana la capat (de la inceputul urmaririi penale si pana cand instanta a pronuntat hotararea).
Interesant este ca in solicitarea UNBR din martie, se aducea ca argument pentru cresterea onorariilor indicelui de inflatie. Protocolul actual a fost incheiat cu putin timp inainte de a se deprecia leul in raport cu euro. Urmeaza o noua cerere de marire si, implicit, un nou protocol ?
(A.P.)














