Potrivit legii, persoanele care fac dovada platii contributiei la fondul de sanatate se bucura de anumite facilitati, fara niciun fel de discriminare. In functie de tipul de servicii oferite, acestea pot varia. De exemplu, la medicina primara, puteti beneficia de pachetul de baza, care cuprinde servicii medicale profilactice si curative, de servicii medicale pentru situatii de urgenta si eliberare de acte medicale, retete prescrise de medicul de familie, trimiteri pentru consultatii la specialisti, pentru internare sau pentru efectuarea de investigatii si interpretarea acestora, precum si supraveghere in cazul graviditatii si imunizarii. La capitolul asistenta medicala de specialitate, asiguratii beneficiaza de pachetul de baza privind serviciile de specialitate in ambulatoriu, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau de alt medic specialist; in cazul urgentelor medico-chirurgicale si al afectiunilor in care au fost epuizate celelalte posibilitati de explorare, va pot fi recomandate servicii medicale de inalta performanta pentru stabilirea diagnosticului; realizarea de investigatii medicale de specialitate si prescrierea de medicamente, la recomandarea medicului de specialitate. De asemenea, salariatii si pensionarii beneficiaza si de servicii medicale spitalicesti. Printre acestea se numara: internarea in spital pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau specialistul din ambulatoriu si decontarea serviciilor medicale acordate in cadrul unitatilor medico-sociale.