Sub genericul “Ciudatenii din…”, in fiecare inceput de saptamana ne‑am propus sa le aratam cititorilor nostri cate-un coltisor din Ploiesti sau din oricare asezare prahoveana pe unde ne vor purta pasii. Un coltisor mai putin obisnuit, ciudat, chiar daca, in fuga masinii sau a pasilor grabiti, multora dintre cetateni, locul pe care noi l-am descoperit este unul obisnuit.

Ploiesti, municipiul rese-dinta al judetului. Cu siguranta, sunt destule persoanele care, sambata sau duminica, ori in timpul saptamanii, in dorinta de a cumpara un chilipir sau cine stie ce i-ar mai trebui prin casa sau gospodarie, au luat calea Oborului. Cate nu gasesti in acest colt al Ploiestiului? Iti trebuie timp si rabdare din belsug ca sa cuprinzi cu privirea tot ceea ce au insirat negustorii pe tarabe sau pe jos – fie direct pe ciment, fie pe niscaiva celofane, ca sa nu li se murdareasca marfa. Te duci intins ca sa cumperi un anumit lucru si te intorci acasa cu sacosa plina tocmai pentru ca ai gasit destule la pret redus, in comparatie cu cele de la piata.
Dar, nu despre Obor vom scrie astazi, ci, despre Strada Postei, pe unde te duci si de unde te intorci de la Obor. Mai exact, despre o portiune din aceasta strada, unde, parca, manuitorii de foarfeci si de piepteni si-au dat intalnire. Cum vine asta ? Simplu, deoarece, aici am dat cu ochii de vreo cinci spatii pe a caror intrare scria “Frizerie – Coafura”, in cazul a trei dintre ele (vezi fotografia) putandu-te uita la «vecinul frizer sau vecina coafeza» pe… fereastra. Un colt ciudat din Ploiesti, nu? Se pune, insa, intrebarea, cum de-au aparut asa de multe frizerii – coafuri pe atat de putini metri patrati din Ploiesti? La aceasta intrebare am dorit sa aflam raspuns intrand, recent, in cateva dintre ele. Slaba nadejde! Nici coafezele n-au stiut sa ne raspunda. In speranta ca vom deslusi misterul, am parcurs, repede, cu privirea, lista prestarilor de servicii: tuns pensionari – 7 lei, tuns barbati – 10 lei, tuns dama – 15 lei, tuns mustata – 1 leu, tuns clasic – 10 lei, coafat – 13 lei – 20 lei, suvite – 20 lei etc. Pe unde am intrat, aproape ca nici nu puteai sa-ti dai seama unde poti sa te tunzi sau sa te coafezi mai ieftin sau sa dai un pol in plus fata de frizeria pe langa care ai trecut. Intr-un final, parca-parca ne-a lamurit, intr-un fel, ultimul frizer caruia i-am trecut pragul pravaliei sale si l-am intrebat, daca poate sa ne spuna de ce sunt atat de multe unitati de frizerie-coafura in aceasta zona. “N-as putea spune prea exact – zice acesta indreptandu-se in scaun si palmand in graba un pahar cu tarie pe care tocmai voia sa-l duca la gura. Dar, ar fi o explicatie – incearca, repede, sa gaseasca, totusi, un raspuns – poate fiindca zona este atat de aproape de Obor si circulata atat de multa lume.”
Ce ar mai fi de spus? Faptul ca, acest colt de Ploiesti are ciudatenia lui, cu siguranta, nu mi-as fi lasat parul sa fie trecut prin foarfecele ultimului interlocutor.
Probabil de aceea avea lipit pe geam anuntul…”Angajez coafeza”.
N.DUMITRESCU