Pana la sfarsitul anului viitor, in curtea Spitalului Municipal se va construi, o bisericuta, conform unui proiect demarat in anul 2000. La parterul cladirii spitalului, functioneaza, de cativa ani, o capela. Preotul Ionut Butoiu, care slujeste aici, a fost delegat de catre Sf.Arhiepiscopie a Bucurestilor sa solicite Primariei Campina ajutor pentru edificarea unei bisericute in parcul spitalului, pe un teren sfintit, in anul 2000, de PS Teodosie Snagoveanul. Consilierii municipali au aprobat deja trecerea din administrarea Consiliului Local in administrarea Spitalului Municipal a terenului respectiv, in suprafata de 859 metri patrati, in vederea construirii sfantului locas. Acesta nu va ocupa, de fapt, intreaga zona verde, deoarece va avea dimensiuni reduse: 11 metri lungime si 5 metri latime; cu anexe, aproximativ 100 de metri patrati. Capela ortodoxa a Spitalului Municipal, destinata exclusiv bolnavilor, va fi construita din lemn ignifugat, ca si biserica de langa Casa Tineretului. Sfanta constructie va contribui la linistea sufleteasca a pacientilor, atat de necesara in tratarea oricarei maladii.
Adrian BRAD

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLUMEA IN CARE TRAIM
Articolul următorACTUALITATEA MEDICALA