Votul uninominal, oglinda sparta in colegii a Romaniei
Ionut STANESCU
In loc sa predea, profesorul de analiza economico-financiara prefera sa povesteasca si sa teoretizeze. Cand teoretiza, era patriot. Cand povestea, isi pulveriza teoriile, subminandu-le prin zeci de exemple care demonstrau ca romanii fura, sunt neseriosi, invidiosi si dezinteresati de propria onoare.
Era directorul Institutului National de Economie (n-am verificat niciodata daca aceasta institutie exista, nici daca el chiar ocupa functia respectiva). Ne spunea despre mesele pe care le lua in compania celor de la Dacia-Renault. Francezii fusesera oripilati sa constate rafinamentul si obstinatia cu care romanii ii trageau pe sfoara. Furau cu pisica. Veneau la serviciu cu o pisica, ii legau de gat o piesa si apoi o aruncau peste gard. Stocurile de sapun si hartie igienica, pe care administratorii le depozitasera la baie, pentru toata luna in curs, fusesera terminate dupa doar doua zile: muncitorii luasera acasa sapunul si hartia igienica, a caror abundenta ii impresionase si o considerasera inutila.
Investitorii din Hexagon fusesera la un pas de apoplexie atunci cand trebuisera sa discute cu autoritatile locale. Prima grija a prefectului de Arges: sa-i sfatuiasca sa nu discute cu subprefectul. Li se cerusera spagi. Nu neaparat mari si de neonorat, dar multe si meschine, ori de cate ori avusesera nevoie de avizul unei institutii publice. Erau ingroziti de faptul ca proiectul lor de modernizare a uzinelor Dacia, cu bataie atat de lunga si care necesitase ani buni de planificari, nu reusea sa starneasca in tara gazda decat o explozie de dorinte personale, lecuibile doar prin acordarea unor mici bacsisuri.
Vocea profesorului devenea grava, striata parca de convingerea ca si noi, studentii din aula, aveam partea noastra de vina pentru aceasta stare de fapt si voia sa-si linisteasca, intr-un fel, constiinta asigurandu-se ca facuse tot ce-i statuse in putinta pentru a reproba aceste exemple de conduita autohtona in fata noastra.
Profesorul nu putea adasta prea mult in malul datelor empirice, asa ca trecea la partea frumoasa, nationalist-utopica a celor doua ore pe care, saptamanal, le petreceam impreuna. Romania din visurile sale. Cum am putea noi sa comercializam mititei in toata Europa, sa brevetam si sa lansam pe orbita racoritoarelor sucul din mere de Voinesti, sa urcam cozonacul moldovenesc pe firmamentul deserturilor cu faima mondiala, sa facem din Herculane, Olanesti si Techirghiol repere ale tamaduirii universale care sa surclaseze Evian si Aix-les-Bains etc. Ce McDonald’s, o chifla, o bucata de carne nefacute si-un sos plin de coloranti?! Ce Coca-Cola, ce Fanta, bauturi sintetice si anemiante?! Ce Mars, ce Twixt?! Eugenia noastra nu e buna? Sunteti voi prea tineri sa stiti ce dulciuri delicioase se mancau pe vremuri in Romania!
Dar ce, occidentalii erau prosti sa ne lase sa ne dezvoltam? Si incepea insiruirea obstacolelor pe care vesticii le ridicau in calea emanciparii noastre.
Faptul ca romanii erau campionii Europei intr-ale sfeterisirii si ca Romania arata jalnic, fiind casa unui popor obisnuit sa traiasca prost si intr-o promiscuitate institutionalizata erau, in mintea profesorului universitar, linii paralele, care nu se intalneau niciodata. Doctorul in analiza economica nu vedea nicio legatura intre saracia cu duhul si saracia materiala. Poporul era mare, chiar daca puteau fi date nenumarate exemple din care reiesea cat e de mic. Cei care ne impiedicau preamarirea erau altii.
Acelasi gen de iluzie opereaza si in cazul perceptiei pe care mai toata lumea o are asupra parlamentarilor, victimele de serviciu ale modestului nostru elan autocritic. Vedem ca sunt verosi, obsceni, necumpatati, dar credem ca ei reprezinta exceptii, indivizi veniti dintr-o zona obscura a societatii, pentru care ar trebui gasita urgent o solutie de debarasare. Nici in ruptul capului nu am accepta ca aceia pe care-i incriminam sunt arhetipuri ale societatii noastre.
Iluzia a fost intretinuta de votul pe lista: nestiind de unde provin si cine sunt cei pe care-i vedeam dormind, votand in numele altora si falsificandu-si declaratiile de avere, am nutrit mereu senzatia ca nu ne reprezinta, ci sunt niste impostori care au reusit sa se strecoare in forul legislativ profitand de lipsa noastra de vigilenta.
Indiscutabil salutar pentru lehamitea pe care romanii o au fata de mecanismele democratiei, votul uninominal va produce macar o consecinta fasta: va uni cele doua planuri pe care le credem independente. Cel al realitatii, pe care unanim o consideram nesatisfacatoare, si cel al potentialului caruia, in larga noastra majoritate, ii atribuim reprezentari idilice. Parlamentul se va umple, de aceasta data, cu ceea ce noi vom dori si vom avea astfel obligatia sa constatam ca noua adunare legislativa ne apartine si ne seamana leit.
