Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Prahova a primit o oferta de locuri de munca de la o firma din Cehia, care si-a anuntat intentia de a se deplasa in Prahova, la jumatatea lunii septembrie, in vederea recrutarii de personal pentru munca in agricultura. Contractul urmeaza sa se deruleze incepand cu data de 15 ianuarie 2009, pentru o perioada de 5 luni. Angajatorii au nevoie de 60 de persoane (38 de femei si 22 de barbati), carora le ofera un salariu de 5,40 euro/ora net. Programul de lucru este de 7 ore pe zi, de luni pana vineri, iar sambata – 5 ore/zi. Costul mesei este suportat de lucratori, iar cel de transport, din tara in Cehia sunt estimate la 116 euro, fiind platite tot de acestia. Pana in prezent, in baza de date a AJOFM sunt inregistrate aproximativ 2000 de persoane care doresc sa lucreze in strainatate.
Cei interesati de aceasta oferta trebuie sa se adreseze Agentiei, urmand sa fie contactati pentru a se prezenta la selectie. Decizia angajarii apartine exclusiv patronului ceh. Relatii suplimentare se pot obtine la telefon 0244576641, sau la sediul AJOFM din Ploiesti, strada Nicolae Iorga nr.1.
Catalina STROE














