Minunea schimbarii la fata a Mantuitorului Hristos ocupa un loc special in sirul de minuni care dovedesc dumnezeirea Sa. Puterea Sa dumnezeiasca s-a aratat in unele minuni prin cuvant.La schimbarea la fata, dumnezeirea s-a aratat in stralucire negraita incat insisi apostolii nu au putut-o privi in toata maretia ei.
Locul pe care s-a savarsit minunea schimbarii la fata a Domnului este muntele Taborului. Sf.Scriptura aminteste de mai multe inaltimi pe care s-au implinit descoperiri dumnezeiesti, de exemplu muntele Sinai pe care s-au dat cele zece porunci, “Decalogul”, iar muntele Carmil este acela pe care s-a aprins jertfa primita de Dumnezeu in urma rugaciunilor lui Ilie. In Noul Testament intalnim Muntele Fericirilor de pe care Man-tuitorul a rostit Predica de pe Munte. Golgota este muntele pe care s-a impli-nit jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, iar Taborul avea sa devina altarul Schimbarii Sale la fata.
Minunea de pe Tabor este de aceea “aurora trairii sufletului nostru cu Dumnezeu”. Toate trairile duhovnicesti ale sfintilor nu sunt decat niste raze ale stralucirii de pe Tabor. Prin frumusetea acestei aurore care anunta slava viitoare a lui Iisus, noi intelegem si mai bine marimea si insemnatatea jertfei pe care El a facut-o, dezbracandu-se de slava dumnezeirii si imbracandu-se in chip de rob.
Minunea schimbarii la fata a Mantuitorului Hristos a umplut de bucurie inima sfintilor apostoli incat ei nu au putut-o uita si i-a insotit mereu in pelerinajul sau pe pamant. Ei au ascultat pe Iisus si nu au spus-o nimanui pana dupa ce El a inviat. De atunci au inceput a vesti cele intamplate pe Tabor, bucurie pe care abia acum au inteles-o mai bine.
Sa vietuim drept aceea, astfel in viata implinind voia cea sfanta a lui Dumnezeu, ca sa fim partasi slavei celei nespuse pe care Domnul ne-a descoperit-o ca pe o chemare sfanta pe muntele Taborului, in veci de veci, Amin.
Pr. Stefan Al. SAVULESCU














