Celula de baza a natiei – puscaria !

Florin TANASESCU
Nimeni nu are nimic cu cei aflati dincolo de gratii, cu exceptia celor care se constituie parte pagubita in procesele civile. Sau, a lor, a celor care se automutileaza de amorul artei, de dragul batutului cuie in cap, c-asa-i detinutul cand se veseleste. In rest, drepturile omului sunt cu asupra de masura respectate in puscarii. Si, paradoxal, expresia „Nimeni nu-i scuzat pentru necunoasterea legii” nu este valabila intr-un penitenciar de maxima siguranta, drepturile si libertatile consfintite (prin lege) fiind sfinte. Baietii astia, mai catolici decat papa in ceea ce priveste beneficiile pe care le au, isi pledeaza cauzele mai dihai ca un avocat din oficiu. Concret, la sfarsitul saptamanii trecute, la un penitenciar cu regim de maxima siguranta din Moldova, directorul a cedat „presiunii” incarceratilor care si-au cerut drepturi, ca doar nu erau sa ceara munca in folosul comunitatii sau slujbe religioase mai dese, in Postul Sfintei Marii. Punctual, cum au actionat si ei in comiterea faradelegilor, au revendicat reabilitarea pavilionului de vizite, ca despre reabilitarea lor se poate vorbi doar in plan teoretic si sociologic. Si, in astfel de cazuri, nu se intruneste o comisie, nu se poarta negocieri, ca la protestul sindicalistilor pentru marirea salariului minim pe economie, ci se trece la licitatii. Directorul lacasului a promis: ” In cel mai scurt timp, se vor organiza conform legii (pai ce, se organizeaza si altfel ?-n.n.) licitatii pentru executarea unor lucrari de modernizare a spatiilor unde detinutii primesc vizite”. Frumos, induiosator chiar, mai lacrimogen decat vaietul sinistratilor luati de ape cu case cu tot. „Incaperile care vor fi modernizate sunt cele de discutii cu avocatul sau notarul si (atentie -n.n. !) in primul rand, camera nuptiala”. Si-asta inca nu-i destul: modernizarea ca modernizarea, dar triplarea este de baza, fiindca – afirma conducerea – ” Numarul de solicitari depaseste spatiul existent”.
Conform celor declarate de catre director, puscariasii „vor putea face sex zilnic (sic !), mai putin in zilele de post si sarbatorile crestine”.
Sigur, se gasesc si voci care spun ca sunt si ei oameni. Si poti sa le contrazici, cata vreme iti aduc argumentul ca nu este bine sa te legi de un om care deja isi ispaseste pedeapsa ? Nu ne luam, nu ne legam cu catuse cate doi, ci constatam: cand este vorba despre drepturile baietilor care numai grozavii au comis, Autoritatea Nationala a Penitenciarelor (ANP) face pe dracu’n patru sa le satisfaca poftele. Ba, mai mult, reglementarile legislative au un iz populist, de zici ca de votul celor care nu au dreptul sa aleaga pe Oana Zavoranu in Parlament depinde soarta directorilor de penitenciare. Sau poate chiar asa o fi ? Daca salariile unor directori depind de o intelegere tacita de genul „Daca imi dai, nu te reclam”. Iar la ANP sa tot intrebi, de exemplu, de ce o gardianca prinsa in flagrant furand dintr-un supermarket din Ploiesti a fost pedepsita prin detasarea, pe la acelasi post, la alt penitenciar, ca ramai cu intrebarea.
Asadar, detinutii cer triplarea numarului de camere nuptiale. Nu vrem sa ne gandim la progenituri fiindca, daca este sa ne luam dupa un studiu criminologic, „in 70 la suta dintre cazuri, copiii nascuti din parinti delincventi devin, la randu-le, potentiali infractori”. Sa vedem totusi latura pozitiva a masurii: va creste populatia tarii, ca tot suntem noi in descrestere. Puscaria, celula de baza a societatii !
Cum spuneam, dorintele detinutilor vor fi satisfacute fara nicio ezitare. „Pretentiile” sinistratilor din Moldova de a li se da de mancare si altceva, in afara de pateu la cutie, vor fi dezbatute intr-o comisie. In proportie de 99,99 la suta, acestea nu se vor rezolva.