Latura de vest a Garii Regale din Sinaia, vecina cu soseaua de varianta a orasului, nu a fost nici pana astazi restaurata, cu toate ca, de la deteriorarea ei, se vor implini, in curand, noua luni.
Prabusirea mai multor randuri de caramizi din peretele unui punct de transformare anex Garii Regale (foto) a starnit un val de emotii fara precedent, la sfarsitul lunii octombrie a anului trecut. Initial, reprezentantii Ordinului Arhitectilor Romani l-au acuzat pe primarul Vlad Oprea ca ar fi stat in spatele unei actiuni de demolare a garii, insa, dupa putin timp, a iesit la iveala ca aceia care daramasera zidul erau muncitori ai CFR. De fapt, acestia nu facusera altceva decat sa inlature niste caramizi a caror prabusire ar fi fost iminenta: cu cateva zile mai inainte, altele cazusera peste un camion care trecea pe soseaua de varianta a orasului Sinaia.
„Nicio justificare nu poate explica decizia de demolare. Prin actiunile de protest vrem sa facem public acest lucru. Este un SOS pentru a opri actiunea de demolare”, declara, la acea vreme, Mariana Ionescu, consilier in cadrul OAR. In ciuda faptului ca aspectul garii nu a fost ameliorat de atunci, OAR nu a mai tras niciun semnal de alarma in acest sens.
Potrivit reprezentantilor Primariei Sinaia, CFR nu si-a respectat angajamentul de a aduce peretele punctului de transformare la starea initiala, in ciuda mai multor somatii si adrese pe care administratia locala i le-a trimis.
Gara Regala din Sinaia a fost construita intre 1930 si 1940, dupa planurile arhitectului Duiliu Marcu.
(I.S.)














