Turnul Eiffel, cel mai vizitat monument din lume, va intra intr-un amplu plan de modernizare, care se va finaliza in 2015 si care are ca obiectiv o mai buna primire a vizitatorilor, in special prin micsorarea cozilor de asteptare.
Administratorii monumentului parizian, care este vizitat de circa sapte milioane de persoane pe an, au prezentat planul de modernizare, care costa 170.000 de euro si are ca obiectiv sa amelioreze calitatea experientei turistice, mai curand decat cresterea numarului de vizitatori. Prioritatea este sa se diminueze timpul de asteptare pentru vizitatori, care poate ajunge, in prezent, pana la doua ore, potrivit lui Jean-Bernard Bros, presedintele societatii care administreaza Turnul Eiffel, si lui Nicolas Lefebvre, directorul ge-neral al companiei. Sistemul de vanzare de bilete online, actualmente accesibil numai pentru grupuri, va fi generalizat la finele lui 2009. Vasta esplanada delimitata de cele patru picioare ale Turnului Eiffel, unde asteapta sub cerul liber vizitatorii, va fi amenajata.
Dupa modernizare, turnul va putea sa primeasca si noi categorii de vizitatori cum ar fi scolarii si persoanele cu dizabilitati. In plus, Turnul Eiffel vrea sa-i atraga si pe parizieni, care in prezent reprezinta doar 2% dintre vizitatorii sai. Printre atuurile pe care le are turnul se numara si posibilitatea degustarii, intre orele 17.00 – 22.00, la etajul al treilea al turnului, a unei cupe de sampanie care costa 10 euro.
Cele noua magazine ale obiectivului turistic vor fi si ele renovate pentru a atrage turistii, care cheltuiesc, in medie, 3,5 euro la vizitarea turnului. In 2009, se aniverseaza 120 de ani de la construirea Turnului Eiffel, inaugurat pe 31 martie 1889, cu ocazia centenarului Revolutiei franceze.