In perioada 30 iunie – 13 iulie, in municipiul campinean s-a desfasurat cea de a doua editie a taberei de creatie plastica intitulata „Campina, dragostea mea”. Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultura „Geo Bogza” si Fundatia Hasdeu, alaturi de Consiliul Local si Primaria Campina. 12 artisti invitati din Bucuresti, Ploiesti, Curtea de Arges, Constanta, Barlad, Galati, Chisinau, carora li s-a alaturat campineanca Iulia David, au realizat lucrari interesante, oglindind diferite locuri ale orasului. In rastimpul desfasurarii taberei de creatie, pictorii au participat si la „Sarbatoarea Iuliilor” (una dintre marile manifestari culturale traditionale ale Campinei, unde se comemoreaza anual cele doua Iulii – sotie si fiica – din viata lui B.P. Hasdeu), in cadrul careia, constanteanca Elena Dinu a expus mai multe lucrari in subsolul Castelului „Iulia Hasdeu”. In ultimele doua zile ale saptamanii trecute, cu prilejul Targului de arta, artistii participanti si-au expus picturile, spre vanzare, in Centrul Civic. Preturile lucrarilor vandute s-au situat intre 100 si 1400 de lei. Directorul Casei de Cultura „Geo Bogza”, scriitorul Florin Dochia, considera ca tabara de creatie, care e pe cale de a deveni traditionala, a fost un mare succes: „Tabara a fost cel putin la fel de reusita ca si la prima editie, desfasurata in 2007. Fiecare artist, conform Regulamentului de participare, a donat municipiului nostru doua lucrari. Lucrarile donate vor fi expuse in foaierul Casei de Cultura, pentru a putea fi vazute de catre toti doritorii, iubitori de pictura.”
Urmatoarea manifestare plastica, gazduita de al doilea municipiu prahovean, va fi concursul de pictura „Campina – 24 h”, care va avea loc la sfarsitul primei saptamani a lunii septembrie. Cele doua evenimente se inscriu foarte bine in seria numeroaselor manifestari cultural-artistice desfasurate in acest an, care au avut menirea de a-l omagia pe marele pictor national Nicolae Grigorescu, adoptat de orasul dintre Prahova si Doftana, de la a carei nastere s-au implinit, recent, 175 de ani.
Adrian BRAD














