Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) vrea sa inscrie „doina”, specie literara populara, pe lista patrimoniului imaterial al omenirii, un dosar in acest sens urmand sa fie depus la UNESCO anul viitor, a declarat Virgil Nitulescu, secretarul general al MCC.
„In momentul de fata, se lucreaza la elaborarea unui dosar pentru inscrierea «doinei» pe lista patrimoniului imaterial” a spus Virgil Nitulescu, care a fost vicepresedinte in Comitetul Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO, in perioada iunie 2006 – iunie 2008.
El a mai spus ca MCC, prin Comisia nationala pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, va incheia elaborarea inventarului patrimoniului imaterial romanesc pana la sfarsitul acestui an, urmand sa depuna dosarul „doinei” la UNESCO anul viitor.
Romania mai are un singur obiectiv inscris pe lista patrimoniului imaterial al umanitatii, respectiv „Ritualul Calusului”. Dansul romanesc „Calusul” a fost inscris pe lista in 25 noiembrie 2005.
Patrimoniul cultural imaterial se refera la traditii si expresii orale, incluzand limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri si evenimente festive, cunostinte si practici referitoare la natura si la univers, tehnici legate de mestesuguri traditionale.