Universitatea populara „N. Iorga” (III)
Ca in intreaga lui activitate si in aceasta, Iorga s-a dovedit un perfectionist. Daca nu iesea ceva bine, lua totul de la inceput pana ce realiza ceea ce dorea. Cand ceva iesea bine, se intreba daca n-ar putea iesi si mai bine si se mobiliza indata. Era suficient sa-i vina o idee ca sa o puna in practica, iar acest fapt ii nastea o alta idee si asa mai departe.
S-a scbimbat chiar conceptia asupra actiunii. La inceput Iorga a urmarit crearea unui curent de solidaritate nationala, intemeiat pe traditii culese din toate colturile tarii: „Credem ca suntem cu totii un singur neam de o admirabila unitate. Ca am avut o cultura originala, comuna tuturora, ale carei traditii nu trebuie uitate. Ca astfel, pe baza lor, trebuie sa dam intregii natii o cultura moderna cu o valoare proprie. Ca din aceasta cultura se va desface o covarsitoare energie. Si ca vor fi candva urmasi de-ai nostri macar cari vor trage ultimele concluzii” . „Barbu Theodorescu”
Foarte curand, Iorga a inteles ca scopul acesta, principal, nu numai ca ingaduia langa el si un altul „popularizarea diferitelor elemente ale stiintei in lumea celor care nu aveau cultura universitara”, dar se completeaza, se rotunjesc reciproc. De fapt, foarte curand, cursurile au inceput sa urmareasca atat intarirea increderii in fortele native ale poporului roman, crearea solidaritatii nationale, cat si „vulgarizarea” unei culturi enciclopedice. Sensul cuvantului „vulgarizare” (mult folosit pe atunci) includea un anumit nivel stiintific al prelegerilor ca si posibilitatea de a provoca discutii libere in jurul teoriilor si ipotezelor de actualitate.
Dupa primul razboi mondial, Iorga a inteles ca scopul initial al cursurilor nu exclude gruparea tematica a conferintelor in anumite cicluri. Din acest inteles, a aparut in 1922, organizarea pe care a marcat-o cu numele pe care noi l-am folosit la inceput: Universitatea populara „Nicolae Iorga”.
Pe parcursul activitatii, continutul acesteia s-a largit necontenit. S-au organizat cursuri practice, cursuri de limbi straine, concerte corale, reprezentatii teatrale (mai intai conduse de marele Petre Liciu, apoi adevarate stagiuni oferite de Teatrul Ligii Culturale), sezatori cu participarea unor artisti amatori, manifestari folclorice cu cantece, dansuri populare, expuneri de costume nationale, parade de care alegorice, excursii mai lungi sau mai scurte in zona.
De asemenea, treptat, s-a imbunatatit si baza materiala a activitatii Universitatii.
Cea mai importanta realizare a fost „sala de cursuri”, care era mai mult decat necesara.
De fapt, Iorga urmarea acest lucru inca de la deschiderea cursurilor, dar mijloacele de care dispunea nu i-au permis sa realizeze acest obiectiv decat peste patru ani. Locul pe care s-a ridicat edificiul era proprietatea lui Iorga, cea pe care o cumparase in 1907, pe o parte a careia construise deja tipografia „Neamul Romanesc”. Locul era foarte bine ales. Se gasea in plin centrul oraselului (vizavi de actuala Casa de cultura), foarte aproape de Scoala de baieti, unde se tinusera pana atunci cursurile, de care o despartea numai manastirea.
Sala era in imediata vecinatate a Tipografiei „Neamul Romanesc”, ceea ce permitea ca, in cazul unei actiuni la ore mai tarzii, cu ajutorul motorului, acesteia sa i se puna in functiune un generator de curent electric si cladirea sa fie iluminata. Nu prea a fost cazul pentru asa ceva, activitatea aici desfasurandu-se vara cand zilele-lumina erau lungi.
Intelegand perfect nevoia acestei sali, care trebuia sa devina si un fel de sediu valenar al Universitatii, Iorga nu si-a inchipuit ca fondurile pe care le avea sau pe care le-ar fi putut strange i-ar putea permite sa ridice un monument de arhitectura. De aceea a cerut arhitectului – daca intr-adevar a avut un arhitect – sa faca abstractie de aspectul ei si sa realizeze o cladire solida si incapatoare.
Lucrarile au inceput in 1911 si au durat un an intreg.
Paul D. POPESCU
