Tony Blair, preferat pentru functia de presedinte al UE
Fostul premier britanic Tony Blair este preferat de mediul de afaceri european pentru postul de presedinte al UE, alaturi de cancelarul german, Angela Merkel, si premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, potrivit unui sondaj. Astfel, Blair a obtinut 37 la suta din voturile repondentilor, Merkel, 23 de procente, iar Juncker 12 la suta. Liderul laburist a fost nominalizat drept potential candidat pentru acest post in 2007, dupa ce presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a declarat ca il va sustine. Ideea a generat o serie de controverse in alte state UE, inclusiv cancelarul german Angela Merkel fiind in defavoarea acestei nominalizari. Infiintarea unui post de presedinte al UE, prevazut de Tratatul de la Lisabona, cu un mandat de doi ani si jumatate si care ar inlocui actualul post, cu o durata de sase luni, este incerta deocamdata, in urma respingerii de catre irlandezi a documentului.Tony Blair, care a fost timp de zece ani premierul Marii Britanii, activeaza in prezent ca emisar de pace in Orientul Mijlociu si ocupa postul de consilier la o companie de asigurari si la o banca.
Criza de alimente in Coreea de Nord
Programul de alimentatie al ONU a avertizat ca milioane de nord-coreeni se confrunta cu riscul celei mai grave crize de alimente de la sfarsitul anilor 1990, cand foametea a ucis sute de mii persoane. Potrivit Programului Mondial pentru Alimentatie, aproape sase milioane de persoane au nevoie urgenta de alimente. Unii nord-coreeni mananca iarba si fructe de padure pentru a face fata foametei. In ultimii ani, Coreea de Nord a primit ajutoare alimentare de peste hotare, insa situatia s-a inrautatit din cauza recentelor inundatii si a recoltelor sarace. De asemenea, cresterea preturilor la combustibili si reducerea ajutoarelor trimise din Coreea de Sud a contribuit la inrautatirea situatiei. ONU sustine ca sunt necesari 20 de milioane de dolari pentru a ajuta urgent populatia nord-coreeana si ca va solicita alte 500 de milioane de dolari pentru extinderea programului de asistenta pana in septembrie 2009.
Primarul Sofiei se teme ca va fi omorat
Primarul Sofiei, Boiko Borisov, totodata lider neoficial al partidului GERB, a declarat ca se teme pentru viata sa, suspectand ca partidele din coalitia de guvernamant din Bulgaria ar putea organiza asasinarea sa. Intr-un interviu acordat unui post privat de televiziune, Borisov a declarat ca ministrul de Interne incepe sa pregateasca un alibi pentru partidele de guvernamant in cazul comiterii unui asasinat care sa il vizeze. Ministrul a declarat ca institutia pe care o conduce cheltuieste resurse pretioase pentru a asigura securitatea primarului Sofiei, dar a adaugat ca nu stie de ce are nevoie Borisov de atatea masuri de securitate – din cauza pozitiei sale curente sau din cauza unor fapte din trecut. „Pregatesc terenul – aceasta clica din jurul Partidului Socialist Bulgar si a Miscarii pentru Drepturi si Libertati – asa incat daca se intampla ceva cu mine, vor putea atribui acest eveniment unor conflicte din trecut”, a declarat Borisov. Borisov a adaugat ca Ministerul bulgar de Interne a primit informatii de la serviciile secrete straine despre un posibil atentat impotriva sa. In ceea ce priveste posibilele motive ale asasinarii sale, primarul Sofiei a explicat ca a confiscat tone de narcotice si a destituit 30 de retele ilegale de imprimare de bancnote false in timpul mandatului sau ca secretar sef al Ministerului de Interne (2001-2005).
Un puternic cutremur a zguduit
Coasta de Vest a SUA
Un puternic seism s-a produs, ieri, in sudul Californiei. Potrivit Institutului american de Geofizica, cutremurul a avut o magnitudine de 5,4 pe scara Richter, desi autoritatile anuntasera initial ca a fost de 5,8 grade. Seismul a fost resimtit in orase ca Los Angeles, San Diego, dar si in Las Vegas, in statul vecin Nevada. Epicentrul a fost localizat la o adancime de 12 kilometri, la o distanta de aproximativ 40 kilometri sud-est de Los Angeles. Persoanele din mai multe cladiri din Los Angeles au fost imediat evacuate. „A fost dramatic. Toata cladirea s-a clatinat si a durat ceva timp”, a declarat purtatorul de cuvant al politiei din Los Angeles.
Serbia, centrul infrastructurii Europei de Sud-Est
Presedintele sarb a declarat ca, odata cu finalizarea coridorului 10 de autostrada, de la granita cu Ungaria pana la cea cu Macedonia si Bulgaria, Serbia va deveni centrul infrastructurii din sud-estul Europei. Sesizand importanta strategica si economica a atragerii transportului de marfuri si persoane din si spre Uniunea Europeana pe directia sud-est, Tadic concluzioneaza ca Europa va avea mult mai multa nevoie de Serbia dupa terminarea infrastructurii drumurilor incepute decat in prezent. „Ar trebui sa luptam ca Serbia sa devina cel mai atractiv loc din sud-estul Europei pentru investitori, dar si cea mai atractiva solutie din perspectiva stabilitatii politice – sa fim parte a solutiei si nu problema in sine”, a subliniat presedintele sarb, care a vizitat o portiune in constructie a autostrazii. Fara completarea infrastructurii de drumuri, Serbia nu va avea capacitatea de a-si atinge potentialul de dezvoltare si nici de a atrage destui investitori internationali. Ministrul infrastructurii Milutin Mrkonjic a declarat ca toate portiunile coridorului 10 de autostrada ar trebui sa fie terminate in maximum doi ani, conform termenului limita stabilit.
China face spionaj la Jocurile Olimpice
China intentioneaza sa-si spioneze invitatii care vor sta in timpul Jocurilor Olimpice la hotelurile apartinand unor lanturi internationale. Senatorul republican, Sam Brownback, a declarat ca Guvernul chinez a implementat un sistem pentru spionarea fiecarui invitat din hoteluri in timpul Jocurilor Olimpice. De asemenea, senatorul a precizat ca mai intai a fost alertat de organizatii pentrru drepturile omului in legatura cu proiectele Beijingului de a supraveghea folosirea internetului in hotelurile straine, apoi a obtinut confirmarea din partea mai multor lanturi hoteliere internationale. El a refuzat sa numeasca aceste hoteluri, spunand ca ele ar risca amenzi usturatoare. „Refuzarea instalarii sau oprirea sistemului dupa instalare va fi sanctionata”, potrivit unui document, care citeaza amenzi de 732 dolari pentru o persoana si 2.197 dolari pentru o organizatie. Potrivit informatiei, jurnalistii, familiile atletilor, aparatorii drepturilor omului si alti vizitatori vor fi vizati de colectarea de informatii din partea Biroului chinez pentru securitate publica. Departamentul de Stat a emis in martie un avertisment, potrivit caruia este posibil ca cetatenii americani sa fie supravegheati in timpul JO. China a spus atunci ca dispozitiile luate la nivel de securitate sunt conforme cu normele internationale.














