De cand avea trei ani, iar mama o lasa sa se joace singura in curtea casei din Bailesti, Stefania uda lutul din gradina si modela din el placinte, gogosi, budinci, cozonaci si alte impletituri care nu aveau corespondent in realitate. La sapte ani, cand parintii lipseau de-acasa, cocea preparate pentru fratii sai. Tarziu si-a dat mama seama de ce i se imputinau zaharul si faina din camara. Pentru ca Stefi devenise bucatarul celorlalte odrasle. Dupa o adolescenta impresurata de mirosurile oalelor puse pe plita si ale tavilor scoase din cuptor, s-a dus la liceul de alimentatie publica din Bucuresti, absolvind in prima promotie a acestei scoli.
In Azuga s-a mutat acum opt ani, deschizandu-si o mica pensiune, la care, cu precadere, vin copiii in tabere. Daca va reusi sa puna pe picioare un mic restaurant la parterul acestei pensiuni, ii va spune „La mama Stefi”, pentru ca asa o cunosc micutii care se intorc hamesiti de pe potecile padurilor vecine si se ridica de la masa cu burtile pline, lingandu-si buzele.
Irezistibila supa de fasole
In primavara, Stefania Gheorghe a participat la Campionatul International de Gatit in Aer Liber, fiind printre putinii competitori individuali care au indraznit sa dea piept cu reprezentantii marilor restaurante si hoteluri din zona. Juriul a premiat-o cu medalii si cupe pentru dulciurile aduse de-acasa si pentru supa de fasole si tochitura de porc pe care le-a preparat la fata locului. Dupa ce Serban Huidu, Robert Rainford si Dan Chisu au plecat cu limbile innodate de pofta de la micutul ei stand, peste 30 de persoane s-au inghesuit sa cerseasca supa de fasole, tochitura si ghebe in otet. Turistilor li s-au batut turcii la gura ! Mancau din pahare de plastic, cu lingurite care stateau sa se rupa si codri de paine dositi in buzunare. Invalmaseala nu s-a incheiat decat atunci cand strachinile mamei Stefi devenisera complet goale.
„Mie nu-mi place sa gatesc ca la restaurant, unde trebuie sa urmaresti rentabilitatea produselor, ci ca la mama acasa, ca totul sa fie delicios, cu bun gust si cu un aspect incantator. Am cunostinte si prieteni foarte multi care sunt innebuniti dupa supa mea de fasole si, imediat ce sosesc in Azuga, ma trimit in bucatarie si-mi cer sa le fac de mancare”, spune cu veselie Stefania Gheorghe.
Secretul gogosilor
Saramura de crap si de pastrav, ciorba de praz, acrita cu zeama de varza, curcan umplut cu mere si portocale, sarmalute, infasurate dupa metoda „in triunghi”, placinta creata – sunt cateva dintre piesele de artilerie grea cu care mama Stefi isi asediaza oaspetii.
Daca ar fi sa se inscrie la un concurs mondial de preparate culinare, ar participa fara rezerve la sectiunea „gogosi”, desert care i-a construit o faima incon-testabila in randul prietenilor. Una dintre virtutile gogosilor plamadite de mainile mamei Stefi este ca, odata slobozite in baia de ulei, nu se umfla artificial si diform, crescandu-le goluri de aer pe dinauntru. „Cand fac compozitia pentru gogosi, o pun la dospit intr-o tava, nu intr-un lighean. Modelez bilute din aluatul inca nedospit si le las sa creasca pe tava. Asta e secretul! Apoi, pe langa drojdie, pun si un borcanel de iaurt. La gogosi, m-as lua la intrecere cu cel mai renumit cofetar din lume”.
Robotul de bucatarie, indispensabil
Pe langa nelipsita prezenta a sotului, de opt ani de zile, cuhnia mamei Stefi are inca un membru. Intr-o zi, sotul i-a facut cadou o calfa mecanica. Un robot de bucatarie pe al carui prospect scria ca stie sa toace, sa razuiasca, sa stoarca si sa zdrobeasca. „La inceput, nici n-am vrut s-aud de el. «Ce mi-ai adus mie jucaria asta?», l-am intrebat, putin ofensata, pe sot. Acum, nu ma mai pot desparti de robot: mereu il tin in priza si ma folosesc de el. Taiatul legumelor iti consuma de cinci ori mai putin timp daca il faci cu robotul”, spune mama Stefi cum a lasat cuceririle tehnicii sa se insinueze in bucataria sa ale carei creneluri putine alte inovatii contemporane le-au putut escalada.
Ar inchide toate patiseriile care functioneaza in regim de fast-food. Nici nu se poate uita la pateurile acelea care sosesc congelate dintr-o tara vecina si sunt zvarlite in niste cuptoare electrice, crescand si rumenindu-se cu o viteza nemaipomenita. Sunt tot atat de bune pentru organism ca si lutul pe care il framanta ea in batatura casei din Bailesti.
Armata celor 150 de sarmalute
„N-am furat nimic de la nimeni. Marile retete s-au creat din greseli. Intotdeauna am studiat pe cont propriu si-am improvizat”, pareaza mama Stefi orice eventuala acuza de plagiat. Cum pregateste curcanul? Dupa ce il unge bine, il impaneaza cu slaninuta si catei de usturoi si-l umple cu mere si portocale. Apoi, il implatoseaza in trei-patru straturi de foi de varza murata. Pe masura ce focul fragezeste carnea, il dezbraca de vesmintele de varza acra, lasandu-l, gol-golut, sa se bronzeze la ultimele dogori ale cuptorului.
„Dar ce sarmale bune fac! Fiica mea le fura din cratita si le mananca crude. Ca sa aiba un gust bun compozitia, la 2 kilograme de carne tocata, folosesc 1 kilogram de ceapa. Impaturesc sarmalutele «in triunghi», metoda cu care reusesc sa infasor cate 150 pe ora, iar in cratita le asez in picioare, ca pe niste soldatei. Astfel, fierberea se face mult mai bine, iar cand le servesti nu le rupi”. Cand strecoara lingura pe sub ei, soldatii-sarmale cad elegant unii dupa altii, ca si cum ar fi secerati de mitraliera pe campul de lupta al unei batalii sangeroase. Guri care abia mai pot mima demnitatea asteapta sa li se aduca sarmalutele in farfurii, desavarsind ceea ce fiica mamei Stefi a facut atunci cand soldateii n-apucasera nici macar sa-si intrevada soarta.
Ionut STANESCU
