Creierul se dezvolta si dupa varsta de 50 de ani. Vestea data de un grup de cercetatori germani din Hamburg si Jena a adus zambetul pe buze persoanelor de varsta a treia. Creierul continua sa se dezvolte daca este solicitat, tinut activ. Un grup de adulti intre 50 si 67 de ani, a invatat, timp de trei luni de zile, jocuri de societate. Cei care au invatat constant si-au mentinut creierul activ, iar la cei care au renuntat s-a observat o diminuare a materiei cenusii. Experimentul a demonstrat ca nu numai creierul tanar sufera transformari, ci si cel al celor in varsta, cu conditia sa fie stimulat.
Zonele cerebrale in care s-au format noi celule au fost cea a invatarii si cea a placerii. Un studiu anterior al aceleiasi echipe demonstrase faptul ca encefalul este capabil de dezvoltare si dupa incheierea procesului de crestere, la 20 de ani.














