35 de familii de evacuati pot exclama „Casa, dulce casa!”
Desi n-au bucatarii individuale si vor trebui sa-si faca mancare la plite electrice, chiar daca nu li se-nchid usile de la baie, n-au unde sa-si usuce rufele si au gasit peretii patati de igrasie, 35 de familii de evacuati repartizate la recent amenajatul camin Concifor trec pragul micutelor lor garsoniere scuturandu-se de un of care le-a macinat inimile o viata intreaga. S-a zis cu vietile lor de nomazi! Sunt, in sfarsit, proprietarele unor locuinte.
Usi si geamuri deschise
„N-avem uscatorie!”, constata, la fiecare doua minute, doamna Craciun, pensionara careia i-a fost acordata o garsoniera la etajul al doilea al caminului. „Dar avem un acoperis deasupra capului”, isi raspunde singura, spre a se consola. Dupa ce deapana firul bejeniei care a purtat-o prin mai toate cartierele Sinaii, varstnica revine la un neajuns cu care nu se poate impaca: de-acum incolo, va trebui sa gateasca „la comun”, alaturi de ceilalti colegi de palier. „Daca, din trei camere faceau doua, am fi avut si noi cate-o bucatarie la fiecare doua garsoniere. I-am fi zis primarului «Sa traiesti o suta de ani!». Ne-ar fi rezolvat pentru totdeauna”, comenteaza doamna Craciun, privind pe fereastra pe care o tine larg deschisa, la recomandarea muncitorilor de pe santier, care i-au spus ca doar asa se vor zvanta petele de igrasie de pe pereti. Si usa de la baie tot deschisa o tine. Nici n-ar putea s-o inchida. „Trebuie sa se usuce mai intai. Altfel, n-o sa o puteti inchide oricat de tare v-ati stradui”, i-au zis mesterii.
„Am dracului o adresa”
„De cinci ani de zile, tot stau cu chirie. Mi-a venit si mie randul la camaruta asta. Am dracului o adresa. Tot e o realizare”, spune Viorel Mandroiu, evacuat care, in fiecare noapte din 2003 incoace, a adormit cu spaima ca urmatoarea zi l-ar putea gasi sub cerul liber. Zugrav de meserie, Mandroiu n-a lasat el lucrul de mantuiala al colegilor sai de breasla sa-i tuteleze noul camin. Si-a vopsit cercevelele, a spoit din nou peretii si s-a luat la tranta cu usa de la baie. A strans si-a desfacut suruburile in care era prins tocul usii pana a facut-o sa se inchida si sa se deschida fara probleme. „Mesterii au facut treaba la norma, stiu eu prea bine cum vine asta”.
Intr-una dintre zilele saptamanii trecute, dupa ce s-a dat jos din pat, punand punct primei sale nopti dormite la Concifor, Viorel Mandroiu si-a facut rufele ghem si le-a zvarlit in cuva masinii de spalat. Asa, ca sa faca o proba! Masina s-a-nvartit fara cusur, a facut albiturile luna, dar, cand a ajuns la finalul programului, l-a aruncat pe fericitul locatar in fata unei noi probleme. Unde sa-si usuce rufele? N-avea unde! „Ma gandesc sa bat doi pari in coasta din spatele blocului, inalti pana la mine la etaj. Sa leg intre ei o sfoara, iar pe sfoara sa plimb rufele inainte si inapoi cu un scripete. Nu stiti cum ar veni treaba asta? N-ati mai vazut nicaieri? Foarte simplu”, spune Mandroiu, cu privirea iluminata de posibilitatea acestei inventii. Si lipsa aragazului ii da de gandit zugravului. In bucataria comuna, cate una la fiecare etaj, a fost montata o priza de 380 de volti, pregatita pentru stecherul unei plite electrice. „Cine o sa cumpere plita electrica? Si, dupa ce o s-o cumpere, cine o sa aiba curajul s-o bage in priza? Fuge ca dracu contorul cand bagi in priza o astfel de plita! Parca vad ca tot la butelii ajungem”, mediteaza locatarul, rasucindu-si o tigara in coltul gurii. Nu numai lipsa unei uscatorii si a unui aragaz ii dau de gandit, ci si absenta unui beci unde sa-si pastreze conservele. „La iarna, mai aveam si noi unde sa punem varza la saramura. Asa, o sa trebuiasca sa cumparam muraturile cu banii jos”, isi scutura Mandroiu scrumul de la tigara pe un colt de chiuveta.
O mansarda cu sevalet
„Stiind ca am probleme de sanatate, cei de la Primarie m-au intrebat daca sunt in stare sa urc scarile pana la mansarda. Da, le-am raspuns. Daca puteti, dati-mi va rog o garsoniera la etajul trei. Asta o sa fie singura mea sansa ca sa mai slabesc. De felul meu, sunt foarte comoda. Lenesa chiar. S-au uitat lung la mine si-au acceptat”, povesteste Dorina Dima, cum a ajuns sa fie catarata la etajul trei al caminului Concifor. Ferestrele de la mansarda sunt montate pe tavan, asa incat, in afara de albastrul cerului, locatara n-o sa mai vada nimic altceva. De douazeci de ani umbla ca tiganul cu cortul prin oras. A stat pe Strada Primaverii, pe Lunei, pe Avram Iancu, pe 1 Mai sau in Izvor, plecand ori de cate ori proprietarii o invitau afara sau cand ii majorau chiria. „Faptul ca garsoniera asta o sa fie pe numele meu si nu ma va mai da nimeni afara de aici, pentru mine, este o adevarata minune”, spune femeia din mijlocul unei dezordini aluvionare. Cratite, haine, aparate electrocasnice, scaune, masute, dulapuri, difuzoare, mochete facute sul au poposit intre peretii garsonierei de la etajul trei si-asteapta ca proprietara sa le gaseasca un rost.
„Pe langa dorinta de a slabi, am mai avut un motiv ca sa cer o garsoniera la mansarda. Sunt pictorita, si-am nevoie de cat mai multa lumina. Abia astept sa-mi pun lucrurile in ordine, sa desfac sevaletul, sa scot culorile si panzele si sa m-apuc de pictat. Ce stie lumea, eu sunt universala”, spune femeia, alintandu-se in puhoaiele de lumina care patrund prin tavan.
Ionut STANESCU
