Florin TANASESCU
26 iunie – Ziua Drapelului. Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona, conform spuselor lui Einstein, cel cu dilatarea spatiului si comprimarea timpului.
Si parca mai ieri era Mick Jagger, de la Rolling Stones, tanar, dansand, cu drapelul celor 52 de state ale Americii, „Satisfaction”. Iar mai acum cativa ani, Corina Ungureanu a pozat in costum de baie asortat tricolorului, prin Japonia. Se iau bani frumosi pe drapel, chiar daca la unison, gestul a fost criticat pe mai toate posturile tv si prin ziare.
La Comarnic, acum mai bine de un secol, un anume Vaillant (a nu se confunda cu Pierre Vaillant, din „Toate panzele sus!”) atesta ca, la Comarnic, a fost aratat, pentru prima data ciobanilor din zona si oilor, simbolul romanismului, dar sursa citata zice ca faptul s-a petrecut pe 29 iunie. ( Iar de Sfintii Petru, tot pe 29 iunie se va juca finala lui Euro).
Documentar, Alexandru Ghica Voievod cere invoire de la turci „de a pune steag romanesc pe corabii si pe ostiri”. (Nemtii n-au mai cerut nicio invoire de la Fatih Terim de a juca finala).
26 iunie, 1940. URSS „cere rezolvarea imediata a chestiunii inapoierii teritoriului Basarabiei”. Cu cateva zile in urma, Antonescu rostise celebrele cuvinte „Ostasi, va ordon, treceti Prutul”. ( Diseara, Guus Hiddink le va spune rusilor: ” Treceti de semifinale !)
In urma actiunilor „punctuale” de azi, drapelul va fi cinstit odata cu „Ziua Internationala de Lupta impotriva Traficului si Consumului Ilicit de Droguri” ( „Cu onor la drapel prezentati arm’!); Mai copii, nu va mai ecstasyati cu drogurile astea, ca va mananca tineretea !”)
„Drapelul reprezinta simbolul cel mai sfant al romanilor, iar manifestarile dedicate sarbatoririi acestuia contribuie major la consolidarea sentimentelor patriotice”. OK, e cool, ba chiar super ce se zice aici, ptr. k, I love you, Romania, dar tot in urma unei actiuni punctuale – Metallica in concert la Bucuresti, Shakira la Timisoara si alte vedete. Astia zic ca iubesc Romania. A, sa fim cinstiti, a zis-o si Chivu, ” Luptam, luptam si castigam”, pentru ca, mai apoi, sa ceara bani de la federatie pentru meciurile de toata jena jucate sub culorile rosu, galben si albastru…
Drapelul – aceasta cota parte indiviza si (mai ales) abstracta, ca si spalatoria de la bloc, este al fiecaruia si al nimanui. Buletinele de stiri de la ora 19 vor incepe, probabil, cu manifestarile dedicate lui 26 iunie. Probabil, fiindca de nu se vor certa Basescu cu Tariceanu, n-are farmec ziua. Sau, poate ca ar fi avut pentru bugetari, daca era liber de la Guvern.
Drapelul merita „semirespectul” nostru, fiindca atunci cand Dorel, de pe santier, loveste balonul cu spitul, darama atestarea noastra documentara.( De-ar fi nimerit Closca cu puii de aur era o chestiune, merita chiar tot respectul, dar si aici suntem de mamaliga)
Rosu, galben si albastru – „Trei culori cunosc pe lume” – scoase la licitatia manifestarilor culturale organizate peste tot, in tara, si pe la un numar de ambasade membre UE ( Nu-l intrebati pe Adomnitei, ca nu cunoaste cifra 27 !
Romani, va rugam, munciti in Spania ! Sa-i ridicam, asadar, statuie lui Antonescu, ca de la el se inspira politicienii nostri cand se bucura ca pleaca mana de lucru in Peninsula, ca sa aduca euro in tara, in preajma sarbatorilor de iarna. Si autoturismele „Rent a car”, care arboreaza pe post de stergator de parbriz, tricolorul. Pe cand si mopul ?
Astazi este Ziua Drapelului, iar dupa licitatia de ipocrizie – „Unde a fost cea mai frumoasa manifestare – la Bucuresti sau Cluj ?” , vom reveni la SMS-urile noastre.
Pentru onor la drapel, prezentati arm’! La bere, cu Dorel, mai taziu. I love you, Romania !