Produsul intern brut (PIB) al Romaniei a crescut cu 6,5-7,8% in primul trimestru al acestui an, estimeaza analistii, cei mai multi mizand pe un avans de peste 7,4%, stimulat de incasari mai mari din impozite si de exporturi, in conditiile in care constructiile raman motorul dezvoltarii.
„Nu numai constructiile au avut o evolutie foarte buna. Impozitele nete pe produs au avansat cu aproximativ 80%, ca valoare nominala, in primele trei luni din 2008 fata de primul trimestru din 2007”, a declarat economistul sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel.
El considera ca PIB-ul Romaniei ar fi putut creste chiar cu 8%, daca luna martie s-ar fi dovedit la fel de buna ca primele doua ale anului pentru industria prelucratoare. Altfel, Anghel estimeaza cresterea economica in intervalul ianuarie-martie la 7,5-7,8%. Potrivit analistilor, constructiile au afisat in continuare cel mai rapid ritm de crestere, de peste 30%, pe care ar putea sa-l mentina pana la sfarsitul anului, desi nu este exclusa o incetinire, in cazul cresterii puternice a costurilor de finantare, insa nu una semnificativa.
Un alt factor pozitiv pentru cresterea economiei romanesti il constituie reducerea contributiei negative a exporturilor nete.
Astfel, deprecierea leului de la inceputul anului pana in prezent a determinat o temperare a cresterii deficitului balantei comerciale, avansul exporturilor fiind mai rapid decat cel al importurilor.