Evenimen-tele sportive din aceasta luna, mai ales Campionatul European de fotbal, se reflecta, in mod pozitiv, in afacerile caselor de pariuri. Acestea au mizat, inca de la inceputul anului, pe o sporire a numarului de jucatori si, implicit, pe o crestere a incasarilor. Potrivit declaratiilor reprezentantilor unor case de pariuri, numarul clientilor a crescut, in aceasta perioada, cu 50%. „Chiar daca nu exista date oficiale centralizate cu privire la sumele incasate, anul trecut de casele de pariuri, in mod cert cele mai mari castiguri s-au facut din pariurile pe meciurile de fotbal. Profitul era ridicat si anul trecut, insa, in aceasta luna, veniturile au crescut peste limita asteptarilor”, ne-a declarat Ionut Vlad, PR manager al unei firme de profil din Ploiesti. De asemenea, potrivit Institutului National de Statistica, incasarile caselor de pariuri au inregistrat cresteri si in luna ianuarie, cand toata industria jocurilor de noroc a marcat cea mai mare crestere din economia romaneasca, de 54,7% fata de luna similara a anului trecut. Tot de la interlocutorul nostru am aflat ca, in Ploiesti exista aproximativ 80 de case de pariuri, multe dintre ele infiintate cu maximum 3 luni in urma. Patronii au pus bazele respectivelor agentii intrucat sansele de profit erau garan-tate, intr-o perioada foarte scurta. Mai nou, odata cu inceperea campionatului european, in cadrul caselor de pariuri s-a prelungit si programul de lucru, dar si numarul angajatilor, care fac fata cu greu avalansei de clienti. In zona centrala, de exemplu, ieri, la orele diminetii, erau prezenti peste 10 jucatori care stateau si analizau listele, evident isi dadeau cu parerea in ceea ce priveste meciurile, si, surprinzator, isi faceau planuri legate de modul in care vor cheltui banii castigati in urma pariurilor. „De 4 ani pariez si foarte rar s-a intamplat sa pierd. Este o adevarata afacere. Investesti relativ putin si, daca esti inspirat, poti castiga sume mari. Campionatul european ne ofera o sansa in plus de castig. Sunt echipe bune si jucatori a caror valoare este cunoscuta la nivel mondial. Este greu sa te inseli”, ne-a declarat Alin Olaru (42 de ani).
Catalina STROE














