• Din 800 de calatori, 500 erau fara bilet

Calatoria cu trenul in schimbul catorva banuti bagati in buzunarul „nasului” a devenit o obisnuinta pentru multi dintre cei care merg, frecvent, cu acest mijloc de transport. Numai in acest an, zeci de persoane au ajuns in atentia politistilor de la Transporturi Feroviare Prahova, deoarece au incercat sa dea mita conductorilor pentru a-si putea continua calatoria, chiar daca nu aveau bilet. Incercarile Societatii Cailor Ferate Romane de a diminua numarul calatorilor care circula fraudulos s-au dovedit a fi inutile, din cauza numarului mare de blatisti. Mersul cu „nasul” ramane solutia la care romanii recurg foarte des, folosind mereu aceleasi pretexte: pretul prea mare al biletelor sau sosirea in gara exact in minutul de dinaintea plecarii. Un exemplu recent este controlul facut pe unul dintre trenurile care circula pe ruta Ploiesti – Urziceni, unde dintre cei aproximativ 800 de calatori, 500 au fost gasiti fara bilet. Alina Predescu, seful Biroului de Presa al Companiei CFR Calatori, crede ca o posibila explicatie a fraudei mari pe un anumit traseu ar putea fi faptul ca pe ruta respectiva circula trenuri personale, folosite in mare parte de navetisti, aflati de cele mai multe ori intr-o relatie informala cu personalul CFR. „Veniturile mici sunt cel mai adesea cauza blatului pe trenuri. Daca un muncitor are un salariu de 5 milioane de lei vechi, acesta nu-si permite sa plateasca un abonament lunar care sa-i manance mai mult de un sfert din salariu”, ne-a declarat un conductor indulgent pe care l-am gasit in Gara de Sud Ploiesti. O alta categorie de calatori, care apeleaza la spaga, atunci cand sunt in tranzit sunt studentii. Cu toate acestea, numarul lor a scazut fata de ultimii ani, datorita facilitatilor care le permit achizitionarea de abonamente reduse la jumatate de pret. Insa, „clasa sociala din care face parte un calator conteaza prea putin. Sunt oameni care au bani, sunt bine imbracati si, totusi, se urca in rapid incercand sa dea spaga. Se pare ca, in perspectiva calatorilor, mita incepe sa devina un fenomen social si firesc”, ne-a mai declarat Alina Predescu.
Catalina STROE

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPRECIZARE
Articolul următorACTUALITATE MEDICALA