Noul premier rus, Vladimir Putin, i-a prezentat presedintelui Dmitri Medvedev lista cu propunerile de ministri. Seful cabinetului de la Moscova a precizat ca lista va include nume noi, insa nu se stie, deocamdata, cand vor fi facute publice acestea.
Vladimir Putin a fost aprobat de Duma de Stat in functia de premier saptamana trecuta, la o zi dupa investirea noului presedinte, Dmitri Medvedev.
Printre lucrurile iedite din componenta noului guvern al Federatiei Ruse, aflat sub conducerea lui Vladimir Putin, se numara un minister al turismului si sportului, precum si o agentie pentru relatii cu CSI. De asemenea, ministerul industriei si energiei va fi impartit in ministerul energiei si altul al industriei. Potrivit premierului Vladimir Putin, noul cabinet va dispune de doi primi si trei viceprimi ministri. Serghei Sobianin a fost numit sef al aparatului guvernamental. Posturile de vicepremieri au fost incredintate lui Aleksandr Jukov, Serghei Ivanov si Igor Secin. Prim vicepremieri vor fi Viktor Zubkov si Igor Shuvalov.














