Intrevedere, in aer, Tariceanu – Regele Mihai ?
Ieri dupa-amiaza, la Aeroclubul Strejnic, urma sa aiba loc o posibila intalnire intre primul ministru al Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, si fostul rege Mihai I. Dupa cum ne-au precizat mai multe surse – fara a ne putea, insa, confirma cu certitudine, prezenta celor doi – intalnirea era gandita drept una cu caracter privat, primul-ministru fiind cel care, in functie de agenda sa de lucru, era asteptat sa onoreze intrevederea. Nu era exclusa, din program, nici o calatorie cu avionul, tinand cont de faptul ca, in tinerete, fostul rege a fost un pasionat al zborului.
Sesiunea speciala a tezelor, amanata din cauza alegerilor
Elevii care au absentat, din motive bine intemeiate, la tezele cu subiect unic ce tocmai s-au incheiat, trebuie sa stie ca Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT) a modificat calendarul de desfasurare a sesiunii speciale organizata pentru acestia, pentru a nu perturba desfasurarea alegerilor electorale, programate pe 1 iunie.
Astfel, conform datelor furnizate de catre MECT, proba la istorie si geografie pentru elevii de clasa a VIII-a – ce era programata pe 30 mai – a fost devansata pentru 29 mai, iar proba la limba si literatura romana – care urma sa aiba loc pe 2 iunie – a fost reprogramata pentru data de 4 iunie.
O.C.
Dubla lansare de carte la Casa de Cultura a Studentilor
Catedra de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul universitatii ploiestene organizeaza astazi, cu incepere de la ora 15.30, la Casa de Cultura a Studentilor Ploiesti, lansarea a doua interesante aparitii editoriale. Este vorba despre „Rationalitate si speranta. Paradigma intregului viu”, semnata de Constantin Popescu, precum si despre o lucrare care abordeaza o tema de maxima actualitate – „Dimensiunile nationale si internationale ale coruptiei”, realizata de un grup de autori, in coordonarea Irinei Gabriela Radulescu. Prezinta, sef catedra – conf. univ. dr. ec. Ion Done si prof. univ. dr. ing. Liviu Dumitrascu – prorector al universitatii.
Turcia scoate fumatorii din locurile publice
Fumatul in locurile publice a fost interzis si in Turcia. Cei care isi aprind tigarile in galeriile comerciale, taxiuri sau pe stadioane risca amenzi usturatoare. Interdictia nu se aplica, inca, in restaurante, baruri si cafenele, unde sunt amenajate spatii speciale pentru nefumatori. Fumatorii nu vor mai putea sa-si aprinda tigarile in spatiile publice ci doar in locuri special amenajate. Interdictia i-a luat pe nepregatite pe turci.
Parlamentul turc a decis la inceputul anului sa interzica fumatul in galeriile comerciale, scoli, stadioane sau spitale. Organizatorii de evenimente sportive sau concerte de muzica sunt obligati sa amenajeze spatii speciale pentru fumatori. Cine nu respecta legea va fi amendat cu 40 de dolari, si asta e doar prima etapa. Peste un an fumatul va fi interzis si in cafenele, baruri sau restaurante. Deja nu se mai fumeaza in mijloacele de transport in comun si in aeroporturi. Publicitatea la tigari este si ea interzisa, insa restrictiile sunt deseori incalcate.
Turcia se numara printre tarile cu cei mai multi fumatori. Aproximativ 40% dintre persoanele de peste 15 ani fumeaza. Aceasta tara e si un important cultivator de tutun.