• 12.000 de morti, iar bilantul creste de la ora la ora
• Sute de elevi ingropati de vii
O replica de 6,1 grade pe scara Richter a cutremurului devastator din China s-a produs ieri dimineata, la ora 10.00 (ora Romaniei). Seismul a fost urmat de aproape 2.000 de replici, insa cea de ieri a fost cea mai puternica dintre ele. Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 pe scara Richter produs luni in provincia Sichuan din sud-vestul Chinei a facut aproape 12.000 de morti si 11.000 de raniti. Puternica replica de ieri a lovit orasul Chengdu, capitala provinciei Sichuan, cea mai grav afectata de cutremurul de luni, care a avut magnitu-dinea de 7,8 grade pe scara Richter.
Tragedia din China umbreste ultimele pregatiri pentru Jocurile Olimpice programate in aceasta vara la Beijing, analistii economici preconizand o scadere a numarului de turisti care vor vizita China in urmatoarele luni.
Puternica miscare de pamant s-a produs la ora locala 02:28 (09:28, ora Romaniei) in provincia Sichuan, la mai putin de 100 km de capitala Chengdu. Epicentrul seismului a fost localizat in districtul Wenchuan, la o adancime de 10 de kilometri.
Cel putin 900 de elevi au fost ingropati de vii sub daramaturi, dupa ce o scoala din orasul Dujiangyan s-a prabusit.
Tot in provincia Sichuan, doua uzine chimice au fost grav avariate, sute de angajati fiind prinsi sub daramaturi. Alti 6.000 de localnici au fost evacuati, dupa ce 80 de tone de amoniac s-au scurs din instalatiile uzinei.
Locuitorii din Beijing au resimtit timp de doua minute undele de soc ale seismului, care s-a produs la 1.500 de km de capitala chineza. Mii de oameni au fost evacuati de catre autoritati, in special din cladirile inalte. De asemenea, cea mai inalta cladire din China, Jinmao Tower din Shanghai, a fost evacuata de urgenta.
Premierul chinez Wen Jiabao a calificat drept „dezastru” cutremurul care s-a produs in vestul tarii si a adresat un apel populatiei sa dea dovada de calm si curaj. El a adaugat ca deocamdata nu se pune problema evaluarii pagubelor materiale, principala activitate fiind salvarea oamenilor. Armata a fost dislocata la fata locului pentru “a acorda ajutor autoritatilor locale din districtul Wenchuan, zona cea mai grav afectata.
Centralele electrice si comunicatiile au fost grav afectate, iar unele drumuri din regiunea muntoasa au disparut sub mormane de pietre desprinse de pe versanti. Imediat dupa producerea seismului, liniile telefonice au cazut in multe regiuni afectate, iar autoritatile din Chengdun au decis inchiderea de urgenta a aeroportului, cursele fiind deviate spre Beijing. Si traficul feroviar a fost grav avariat, alunecari de teren blocand liniile de cale ferata din apropierea capitalei Chengdu. Peste 150 de trenuri de pasageri si 140 de trenuri de marfa au fost blocate pe liniile de cale ferata, in timp ce 34 de gari au ramas fara energie electrica.
Complexul olimpic nu a fost afectat
Complexurile care vor gazdui Jocurile Olimpice de la Beijing nu au fost afectate de seism, acestea fiind construite sa reziste unui cutremur cu magnitudinea de minim 8 grade Richter.
”Cele 31 de instalatii olimpice beneficiaza de o protectie antiseismica atat de performanta, incat nu a fost inregistrata niciun fel de paguba, a declarat Sun Weide, purtatorul de cuvant al comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de la Beijing.
Comunitatea internationala solidarizeaza cu China
Tragedia din China a starnit si o serie de reactii internationale, mai multi lideri mondiali si-au aratat sprijinul fata de autoritatile de la Beijing. Japonia, Germania si Statele Unite si-au anuntat, imediat, disponibilitatea de a ajuta China sa faca fata urmarilor cataclismului.
Presedintele american George W. Bush a prezentat condoleante familiilor victimelor cutremurului si a propus Chinei ajutor din partea SUA.
Cutremure pe tot globul
Cutremurul produs luni a fost provocat de o miscare a platoului tibetan spre nord si est, aflat la imbinarea dintre placa tectonica a Indiei si cea eurasiatica. Practic, Tibetul s-a miscat spre est, deplasand sudul Chinei si bazinul Sichuan, explica specialistii Institutului de Fizica a Pamantului de la Paris.
Cutremurele sunt numeroase in zona platoului tibetan, aflat la imbinarea intre placa tectonica a Indiei si cea eurasiatica.
Potrivit specialistilor, mai multe cutremure, dintre care unele intense, au zdruncinat luni scoarta terestra in diferite locuri ale globului. Circa zece seisme de intensitate mica s-au produs in arhipe-lagul japonez, primul, cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter, fiind resimtit in insula Honsu. Cel mai puternic cutre-mur din arhipelagul japonez s-a produs insa la primele ore ale diminetii in prefec-tura Okinawa, el avand o magnitudine de 6 grade pe scara Richter. Si Taiwanul a fost zguduit ieri, la primele ore ale diminetii, de un cutremur cu magnitu-dinea de 5,6 grade pe scara Richter.














