Cei 37 de alesi judeteni se vor intalni, astazi, pentru ultima data in actuala formula. Si asta deoarece la ora 12.00, este programata sa aiba loc ultima sedinta a Consiliului Judetean Prahova din mandatul 2004 – 2008. Probabil ca si aceasta reuniune a alesilor se va desfasura pe acelasi tipic ca si pana acum – consens unanim si timp record pentru votarea proiectelor de hotarare aflate pe ordinea de zi – chiar daca suntem pe finalul desfasurarii campaniei electorale pentru alegerile locale de la 1 iunie si spiritele sunt destul de incinse printre candidati si sustinatorii lor. In decursul celor patru ani de mandat, alesii judeteni au aprobat un numar de 666 de proiecte de hotarari de consiliu, cele mai multe primind acordul alesilor in anul 2005. Principalul initiator al acestora a fost presedintele CJ Prahova, consilierii preferand doar sa ridice mana, in plen, la vot fara a participa efectiv la intocmirea unor proiecte de interes pentru locuitorii judetului Prahova. In ceea ce priveste dorinta unora dintre actualii consilieri de a candida pentru un nou mandat, aceasta este impartasita de urmatorii: Mircea Cosma (candidat si la functia de presedinte al Consiliului Judetean Prahova), Constantin Nemes, Toma Ionita, Constantin Mitran, Mihai Albulescu, Ludmila Sfarloaga, Veronica Deaconu, Gheorghe Stirbu (PSD); Toma Pintoiu, Vasile Patrascu, Dragomir Enache (PNL); Gabriel Hornoiu, Valerica Steliean (PD-L); Andrei Marinescu, Justin Dorneanu (PRM); Florin Anghel (candidat si la functia de presedinte al Consiliului Judetean Prahova), Radu Ionescu, Dragos Gunia, Constantin Saseanu, Victor Petrescu, Gheorghe Rancu (PNDC), pe langa acestia mai regasindu-se, in calitate de candidati, si actualii consilieri ploiesteni Augustin Mitu, Sorin Chivu (PSD) si Simona Schnelbach (PNL). Revenind la sedinta de astazi, pe ordinea de zi figureaza opt proiecte de hotarare, printre acestea numarandu-se rectificarea bugetulul propriu al judetului, trecerea unor imobile din domeniul public al judetului Prahova in cel al statului, modificarea statului de functii al aparatului de specialitate al CJ Prahova si declararea utilitatii publice de interes judetean pentru obiectivul “Casa cu pravalie Ilie Lumanararul”.
Camelia NASTASE