Cel mai puternic partid din Rusia ii va cere presedintelui Vladimir Putin sa devina liderul sau in cadrul congresului din cursul acestei saptamani, decizie ce ar putea raspunde la intrebarea cine va conduce cu adevarat Rusia dupa transferul de putere de la Kremlin.
Putin a declarat ca el va prelua functia de premier imediat dupa ce Dmitri Medvedev ii va succede in fruntea tarii. Majoritatea investitorilor straini se intreaba insa cata putere va manevra Putin si pentru cat timp, intrebari la care nu au primit inca raspuns.
Daca Putin accepta invitatia de a prelua conducerea partidului Rusia Unita, acest fapt ii va consolida puterea si ar putea sugera, potrivit unor analisti, ca actualul lider de la Kremlin intentioneaza sa profite de aceasta pozitie pentru a-si mentine influenta pe termen lung.
Refuzul de a prelua acest post ar putea sugera ca Putin, dupa o perioada de proba in cursul careia se va asigura ca Medvedev s-a acomodat cu pozitia de presedinte, doreste sa se retraga. Kremlinul nu a oferit niciun indiciu privind posibilitatea ca Putin sa preia conducerea partidului. Liderul de la Krmelin urmeaza sa participe la lucrarile din cea de-a doua zi a conferintei care va debuta luni. „Daca Vladimir Vladimirovici Putin ar conduce Rusia Unita, aceasta ar fi cea mai buna optiune”, a declarat saptamana trecuta Boris Grizlov, presedintele formatiunii si al Dumei de Stat de la Moscova. „O astfel de propunere va fi probabil avansata la congres. As putea eu insumi face aceasta propunere si acesta ar fi modul corect”, a adaugat el.
Putin a anuntat ca va prelua functia de premier in cursul unei conferinte similare a formatiunii Rusia Unita organizata anul trecut. Investitorii vor sa stie care va fi rolul lui Putin dupa ce se va retrage de la Kremlin deoarece acestia considera stabilitatea politica drept esentiala pentru economia rusa in ascensiune. Ana-listii rusi considera ca postul de premier nu corespunde intru totul exigentelor unui politician atat de puternic.
Premierul este subordonat presedintelui si poate fi demis de acesta din urma, asumandu-si deseori esecurile poli-ticilor promovate la nivel de administratie centrala. Putin a numit in acest post o serie de tehnocrati, toti consi-derati usor mane-vrabili.
Presedintele il poate demite pe premier, dar are nevoie de aprobarea Parlamen-tului, controlat de Rusia Unita, pentru a putea numi un nou sef al Guvernului. Partidul dispune de o majoritate de doua treimi necesara amendarii Consti- tutiei.