Liderii albanezilor din Kosovo, printre care si actualul premier Hashim Thaci (foto), au fost implicati in trafic cu organe prelevate de la prizonierii sarbi, acuza Carla Del Ponte, fost procuror al Tribunalului Penal International (TPI), intr-o carte publicata recent.
Circa 300 de prizonieri sarbi si alti cetateni slavi, printre care si femei, au fost transportati in cursul verii anului 1999 din Kosovo in Albania unde au fost incarcerati intr-un complex similar unei inchisori si unde chirurgii le-au prelevat organele, scrie jurista, devenita intre timp ambasador al Elvetiei in Argentina, dupa ce a condus TPI timp de opt ani de zile. „Aceste organe au fost ulterior trimise de pe aeroportul din Tirana spre clinici din strainatate pentru a fi implantate pacientilor care plateau”, sustine ea in cartea „Vanatoarea, eu si criminalii de razboi” („La Caccia”), publicata luna aceasta in Italia si scrisa in colaborare cu Chuck Sudetic, reporter al cotidianului american The New York Times. „Victimele private de un rinichi erau din nou inchise intr-o baraca pana cand erau ucise pentru alte organe”, a adaugat aceasta. „Liderii de rang mediu si inalt din cadrul UCK erau la curent si erau implicati in mod activ in contrabanda cu organe”, denunta Carla Del Ponte.
In vara anului 1999, cei doi principali lideri ai UCK, Armata de eliberare a Kosovo care lupta impotriva regimului presedintelui sarb Slobodan Milosevici, erau Agim Ceku, premier al Kosovo in perioada martie 2006-ianuarie 2008, si Hashim Thaci, actualul premier. Del Ponte nu identifica cu precizie sursele, evocand doar misiunea ONU din Kosovo (MINUK) si „jurnalisti de incredere”.
In 2003, anchetatorii TPI s-au deplasat in locurile unde au fost comise aceste crime si au descoperit „urme de sange (…), o seringa, flacoane goale de medicamente utilizate in cursul interventiilor chirurgicale”, a adaugat Del Ponte. „Ca probe, sunt din nefericire insuficiente”, conchide jurista, evocand in cursul unui intreg capitol al cartii sale consacrate Kosovo „Violentele impotriva martorilor” dispusi sa depuna marturie despre crimele comise de membrii UCK.
Publicarea cartii a fost considerata drept inoportuna de catre Guvernul elvetian care i-a interzis fostului procuror TPI sa participe saptamana trecuta la Milano la un turneu de promovare a cartii, apreciind ca acest fapt este incompatibil cu statutul sau de ambasador in Argentina, potrivit agentiei elvetiene ATS.
Ministerul elvetian de Externe i-a adresat un mesaj acesteia in care i-a cerut sa „revina imediat” la Buenos Aires, dezvaluie ATS. „Exista in carte o serie de declaratii care nu pot fi facute decat in calitate de reprezentant al Guvernului elvetian”, a precizat purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe de la Berna, Jean-Philippe Jeannerat.
Mandatul lui Carla Del Ponte la TPI s-a incheiat la sfarsitul anului trecut, preluand postul din capitala argentiniana la inceputul lunii ianuarie.