Deoarece amenajarea zonei pietonale centrale din Ploiesti se apropie de final, municipalitatea a perfectat, deja, si un regulament in privinta accesului – controlat – al autovehiculelor. Practic, controlul accesului in zona pietonala centrala – delimitata de strazile Piata Victoriei, Bulevardul Republicii, Erou Calin Catalin, Stefan Greceanu, Nicolae Balcescu, Gheorghe Lazar – se va realiza prin montarea de stalpi si bariere ce vor fi actionate prin cartele magnetice de acces. Acestea vor fi fixate la intrarea, respectiv iesirea din zona de acces controlata mentionata mai sus. Au fost stabilite ca intrari unice, urmatoarele puncte: strada Mihail Kogalniceanu, in zona ACR Prahova; Str. Basarabilor, dinspre Stefan Greceanu, iar ca iesiri unice, punctele: din str. Basarabilor in intersectia cu str. Erou Calin Catalin; din str. Mihail Kogalniceanu in str. C.D. Gherea; din str. Romana in intersectia cu str. Unirii. Sunt considerate ca puncte de intrare/iesire urmatoarele zone: aleea de acces din str. C.D. Gherea in curtea interioara a blocurilor A.B,C situate pe aceasta strada; intersectia strazilor Unirii cu Erou Calin Catalin. Intervalele orare de intrare in zona pietonala cu acces controlat al vehiculelor sunt: 8,00 – 20,00 (numai pentru riverani, persoane fizice, care detin cartele magnetice, exceptie facand strada Mihail Kogalniceanu, tronsonul cuprins intre str. Teatrului si Piata Victoriei); 20,00 – 8,00 – circulatia pe strazile din interiorul zonei de acces controlat se va face liber, respectand semnalizarea rutiera specifica. Exceptie de la programul mentionat vor face urmatoarele artere: str. M.Kogalniceanu, unde vor avea acces, numai in intervalul orar 0.6 – 0.9, autovehiculele (cu masa maxima autorizata de 3,5 t) care transporta marfa; Strada Toma Caragiu va fi inchisa circulatiei vehiculelor (cu exceptia bicicletelor) aceasta urmand sa fie destinata circulatiei pietonale. Regulamentul va intra in vigoare dupa ce va fi montat sistemul de delimitare automata, si dupa ce va primi viza Comisiei de Transport si Siguranta Circulatiei a municipiului Ploiesti.
N.D.