
Reabilitarea retelei de alimentare cu apa, gata la Calendele grecesti
De multi ani, cetatenii din Comarnic au serioase probleme in ceea ce priveste alimentarea cu apa. Astfel, dintre cei aproximativ 13.000 de localnici, sunt abonati ai SC Hidro Prahova SA Ploiesti – Sucursala Comarnic (cea care are in administrare reteaua publica a orasului) circa 9.000, restul folosind apa rezultata din captarile existente in zona. Operatorul amintit livreaza apa dupa un program stabilit impreuna cu cetatenii fiecarui cartier in parte, dar nu mai mult de 16 ore, zilnic, deopotriva pentru persoanele fizice si juridice.
Pentru ca furnizarea apei sa aiba loc non-stop, este nevoie de inlocuirea integrala a retelei, veche, pe unele tronsoane, si de 60 de ani, motiv pentru care pierderile de apa sunt considerabile, din cauza deselor spargeri ale conductelor subterane. Numai ca, bugetul primariei fiind destul de sarac, nu s-a reusit, pana acum, decat reabilitarea retelei pe o lungime de 3 kilometri, din totalul celor aproximativ 40 de kilometri. Ca atare, singura solutie era continuarea inlocuirii vechii retele, pe baza fondurilor alocate prin Programul „Samtid”. Intr-o prima etapa, a inceput montarea noilor conducte (care au o durata de exploatare de cel putin 50 de ani), inclusiv a bransamentelor aferente, pe o lungime de 14 kilometri. Din motive care ne scapa, insa, aceasta lucrare nu a fost inceputa de la un capat al retelei – asa cum au procedat celelalte primarii partenere in cadrul Programului „Samtid” – ci din mai multe locuri deodata. Asa se face ca niciuna dintre portiuni nu este gata, fapt care-i nemultumeste pe comarniceni. Din cate am aflat, aceasta „faramitare” a frontului de lucru este urmarea faptului ca firma castigatoare a licitatiei (SC ARCOM Bucuresti) si-a delegat competentele realizarii investitiei catre alte trei firme de constructii, cu care a incheiat contracte de subantrepriza. Fireste, acest procedeu nu este ilegal, numai ca activitatea constructorilor lasa mult de dorit, dupa cum aveam sa constatam in momentul documentarii noastre, mai ales in privinta asigurarii necesarului de forta de munca si a respectarii programului de lucru. Adevar recunoscut si de catre directorul SC Hidro Prahova Ploiesti, Florian Radu: „Avem serioase probleme cu cele trei firme de constructii, in ceea ce priveste asigurarea unui ritm de lucru corespunzator pe santier. Ca atare, desi in contract se prevede ca reabilitarea acestui prim tronson trebuie finalizata pana la 1 iulie a.c., termenul nu va fi respectat. Problema este cunoscuta si de catre conducerea Consiliului Judetean, care a solicitat, in dese randuri, reprezentantilor ARCOM Bucuresti, sa ia masurile care se impun, dar ne-am ales doar cu promisiuni”. Concluzionand: daca firmele de constructii nu se apuca serios de treaba, primul tronson nu va fi reabilitat nici pana la finele anului. Caz in care, in loc sa fie prelungit, nu este exclus ca programul de alimentare cu apa a comarnicenilor sa se reduca si mai mult, daca vom avea parte, si in 2008, de o seceta prelungita.
Dumitru CONSTANTIN














