Presedintele american George W. Bush apreciaza ca Marea Britanie este in continuare „principalul aliat” al Statelor Unite desi Londra si-a redus prezenta militara in Irak, potrivit unei interventii in fata mai multor jurnalisti straini si a presei locale.”Am apreciat intotdeauna ca relatia noastra cu Marea Britanie este una speciala. Iar aceasta relatie nu a fost niciodata atat de speciala ca in perioada acestui conflict”, a precizat Bush raspunzand unei intrebari cu privire la faptul ca Franta va lua locul Londrei in calitate de principal aliat al SUA.
Afirmand ca relatiile dintre Statele Unite si Franta s-au imbunatatit de la alegerea lui Nicolas Sarkozy in urma cu zece luni, presedintele american a adaugat „ca va fi dificil pentru orice natiune sa isi dispute cu Marea Britanie locul de aliat principal al Statelor Unite”.
Cu privire la decizia Marii Britanii de a-si reduce prezenta militara in Irak, Bush a apreciat ca „dumneavoastra (britanicii) ati fost acolo din prima zi si la bataliile cele mai puternice. Retragerea voastra a fost motivata de succes”.
Marea Britanie a predat in decembrie anul trecut controlul asupra regiunii Bassora din sud trupelor irakiene, dar recrudescenta confruntarilor a determinta-o sa mentina aici 1.500 de persoane.
Intrebat despre luptele intre adeptii liderului radical siit Moqtada Sadr si fortele irakiene si americane din ultimele doua zile, Bush a calificat aceste evenimente drept un „moment foarte pozitiv in dezvoltarea unei natiuni suverane care va trebui sa gestioneze elemente aflate in afara legii”.
„Ii vom ajuta (pe irakieni), dar este important de stiut ca ei sunt cei care conduc operatiunile”, a subliniat liderul american.