Elena Cantacuzino (V)
Dar recunostinta era si atunci, ca si intotdeauna, o „floare foarte rara”.
Grigore Ghica a ajuns repede sa invidieze bogatia si puterea postelnicului Cantacuzino. O serie de boieri, in frunte cu familiile Baleanu si cu intrigantul Stroe Leordeanu, l-au convins pe domn ca postelnicul urzeste sa-i ia tronul. In mare taina, s-a hotarat moartea acestuia si a feciorilor lui. Trasnetul a cazut pe neasteptate. La 30 decembrie (1663), cand se lasa seara, cand cei doi soti mai traiau inca desfatarile Craciunului, membrii ai ostii domnesti veniti cu doua sanii, bateau in portile palatului de la Filipesti. Pe postelnic l-au ridicat, l-au pus in sanie, l-au dus la manastirea Snagov, unde l-au sugrumat, dar pe feciorii lui, oricat i-au cautat slugile domnesti, nu i-au putu gasi.
Doamna Elina s-a dovedit o femeie tare. Trecand peste groaznica durere suferita, a hotarat ca trebuie sa ia in mainile ei soarta familiei. Iute ca fulgerul a trimis slugi credincioase la baietii ei, cu indemnuri sigure, ce si cum sa faca. Pana dimineata, fiecare isi luase nevasta, copiii si „scumpeturile” si pornisera la drum, aflandu-se pe aproape de hotarele tarii. Cand, a doua zi, i-au cautat oamenii domniei ca sa-i piarda nu i-au mai gasit si nici n-au putut sa le ia urmele. Au venit la Filipesti s-o inspaimante pe doamna Elina si sa o faca sa le spuna unde sunt. Ea a ramas demna si neinspaimantata, le-a spus ca nu stie unde s-au dus si s-a jurat – si in acel moment chiar ca nu stia. Au trebuit s-o lase in pace.
De-abia peste cateva saptamani, slugile trimise sa-i anunte pe feciorii ei si care ii insotisera in pribegia lor s-au intors la Filipesti si i-au raportat care a luat-o spre Beciu (Viena), care spre Stambul si unde s-au asezat. Linistita, in privinta aceasta, ea isi putea vedea de alte treburi si necazuri.
A batut de nenumarate ori drumul la Bucuresti, la domnie. La Voda nu a putut sa patrunda, dar a aflat de la curteni unde se afla astrucat (ingropat) trupul sotului ei. S-a pornit atunci pe slujbe de ingropaciune, pe parastase si sarindare, atat la Snagov cat si la alte manastiri. Umbla de asemenea, multa vreme zadarnic, sa obtina invoirea sa stramute ramasitele pamantesti ale sotului ei, la ctitoria lor de la manastirea Margineni. Si-a gasit un aliat puternic in mitropolitul Tarii Romanesti pe care l-a daruit cu multe bunuri”.
Si-a gasit si o alta preocupare, aceea de a nu lasa averea familiei sa se risipeasca. De Filipesti nu indraznea nimeni sa se atinga, dar la alte mosii, mai ales la cele ale fiilor ei, socotiti „hicleni”, rasluirea incepuse. Se lupta, ajunge de nu stiu cate ori in fata divanului si de cele mai multe ori reuseste, pentru ca nimeni nu indrazneste s-o infrunte pe doamna Elina.
Isi tine bine in frau vechilii de la mosii. Ii controleaza des si nu-i lasa sa „ia cate sapte piei de pe rumani”, dar nici nu le ingaduie sa leneveasca. Dar, mai ales, avea grija ca ei sa nu fure, sa vanda cum trebuie recoltele, si sa-i aduca ei pungile cu bani. Si aceste pungi cu bani le trimite in mare taina acolo pe unde haladuiau copiii ei.
Nadajduie ca, odata cu schimbarea domnitorului, sa inceteze si prigoana impotriva familiei sale, dar n-a fost asa. In locul lui Grigore Ghica, Poarta a trimis la tron pe Radu Leon la sfarsitul lui noiembrie 1664. Si el se sprijinea tot pe boierii greci, iar dusmanii cantacuzinilor, Balenii si Stroe Leordeanu, aveau tot asa de mare trecere la curte.
Si, atunci, doamnei Elina i-a incoltit in minte un gand: sa aseze pe tron un om cunoscut, cinstit, care sa faca dreptate neamului ei. Stia ca este un lucru cu cheltuiala mare si cu primejdie si mai mare si nu voia pe cineva din familie.
Paul D. POPESCU
