Congresul de fuziune prin absorbtie a PNL cu Actiunea Populara va avea loc, cel mai probabil, pe 20 aprilie, iar fostul presedinte Emil Constantinescu se va retrage de pe scena politica, urmand sa se ocupe de actiuni din sfera societatii civile.
Emil Constatinescu nu va face parte din PNL dupa fuziunea prin absorbtie a celor doua formatiuni politice. In schimb, membrii Actiunii Populare ar putea primi un post de vicepresedinte si unul de simplu membru in Biroul Politic Central al liberalilor. Dan Motreanu – secretarul general al PNL – a precizat insa ca negocierile nu au fost inca finalizate. Zoe Petre, Sorin Botez si Smaranda Enache se numara printre membrii mai cunoscuti ai Actiunii Populare si posibili oameni ce vor fi chemati sa faca parte din BPC.
Membri ai AP ar putea fi inclusi si pe listele pentru consiliile judetene. Potrivit lui Motreanu, in perspectiva alegerilor generale din toamna se are in vedere incheierea unei aliante electorale cu PNTCD, ceea ce ar presupune inclusiv inscrierea la tribunal. In acest caz, pragul electoral pentru accesul PNL in Parlament ar creste de la 5% la 8%.